11.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialBraşov: Un tânăr a fost înjunghiat mortal în curtea vecinului său

Braşov: Un tânăr a fost înjunghiat mortal în curtea vecinului său

Un tânăr de 28 de ani a fost înjunghiat mortal de un musafir al vecinului său, sâmbătă noaptea, în localitatea Vulcan, județul Brașov, relatează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar şef Liviu Naghi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 4.00, dispeceratul IPJ Braşov a fost sesizat telefonic prin Serviciul 112 că un tânăr de 28 de ani a fost înjunghiat mortal în curtea vecinului său, în comuna Vulcan.

Imediat după sesizare, o echipă formată dintr-un procuror criminalist din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic s-a deplasat la locul indicat, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că în noaptea respectivă tânărul a intrat în curtea vecinului, iar pe fondul unui conflict mai vechi între ei a izbucnit un scandal, care a degenerat într-o bătaie, potrivit sursei citate.

"În timpul conflictului, din casa proprietarului a ieşit un bărbat de 37 ani, aflat în vizită împreună cu alte persoane, pentru a-i sări în ajutor gazdei sale. Acesta a luat un cuţit din bucătăria proprietarului şi l-a înjunghiat pe tânărul de 28 de ani în partea dorsală dreapta, lovitură care i-a cauzat decesul“, a declarat Naghi, luni, într-o conferinţă de presă.

După ce l-a înjunghiat pe tânăr, musafirul, care era în stare de ebrietate, nu a mai aşteptat Poliţia, ci a plecat la locuinţa sa, de unde a fost ulterior ridicat de către poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore.

El urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru omor.

Cadavrul tânărului a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov în vederea efectuării necropsiei.

Cele mai citite

Declarațiile lui David Popovici, după ce a cucerit patru medalii de aur la Naţionalele de la Otopeni

După ce a cucerit patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni, David Popovici a...

Declarațiile lui David Popovici, după ce a cucerit patru medalii de aur la Naţionalele de la Otopeni

După ce a cucerit patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni, David Popovici a...

Sârbii din Kosovo participă la un referendum pentru revocarea primarilor albanezi

Etnicii sârbi din provincia Kosovo sunt chemați la un referendum în care să se pronunțe asupra revocării primarilor albanezi din mai multe localități ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă