20.1 C
București
duminică, 5 iulie 2026
AcasăSpecialBraşov: avocatul acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, reţinut pentru 24...

Braşov: avocatul acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, reţinut pentru 24 de ore

Victor Teodorescu, avocatul din Braşov acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului General, el fiind cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor calificat, potrivit Agerpres.

Procurorul Marius Iacob a declarat miercuri că avocatul va fi prezentat joi la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Miercuri dimineaţa, procurorii, împreună cu ofiţeri ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul tehnic şi informativ al Serviciul Român de Informaţii, au efectuat o percheziţie în locuinţa avocatului, de unde au fost ridicate mai multe documente şi sisteme informatice.

Pe 29 martie, în jurul orei 16,00, soţia avocatului braşovean Victor Teodorescu, Violeta Teodorescu, a fost găsită moartă în bucătăria locuinţei sale, de pe strada Brazilor din cartierul Noua. Femeia a fost ucisă cu violenţă, criminalul aplicându-i mai multe zeci de lovituri de cuţit în gât şi zona cervicală şi mai multe lovituri în cap cu un corp dur.

Principalul suspect în cazul uciderii soţiei avocatului este Victor Erwin Preşmereanu, 21 de ani, acesta fiind arestat, la începutul lunii aprilie, după ce magistraţii braşoveni au admis cererea formulată de procurori.

După ce ancheta a fost preluată de procurorii bucureşteni, au fost descoperite indicii că avocatul Victor Teodorescu este cel care i-a cerut lui Erwin Preşmereanu să-i ucidă soţia, promiţând în schimb că va şterge o datorie de 60.000 euro pe care mama lui Preşmereanu o avea la avocat.

Potrivit unor surse judiciare, avocatul a comandat uciderea soţiei sale pentru a-i încasa asigurarea de viaţă.

Victor Erwin Preşmereanu a mai fost condamnat în 2008 la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru trafic de droguri.

Cele mai citite

Nicușor Dan participă la Summitul NATO din Ankara. Securitatea Mării Negre și sprijinul pentru Ucraina, pe agenda discuțiilor

Programul Summitului cuprinde o reuniune la cel mai înalt nivel a Consiliului Nord-Atlantic, precum și o serie de evenimente conexe, inclusiv cu participarea partenerilor...

Obiective turistice în Gura Humorului: 7 recomandări pentru un weekend reușit

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Carburanții se ieftinesc în România. Motorina a scăzut cu 10 bani la marile lanțuri de benzinării

Prețul motorinei a scăzut în stațiile OMV Petrom și Rompetrol, cele mai mari rețele de distribuție a carburanților din România. Ajustările au fost aplicate...
Ultima oră
Pe aceeași temă