13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialBREAKING NEWS. Secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Gabriel Biriș a demisionat

BREAKING NEWS. Secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Gabriel Biriș a demisionat

UPDATE 16,15: Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a confirmat că Gabriel Biriș și-a depus demisia joi dimineață la Cancelaria prim-ministrului, iar premierul Cioloș i-a acceptat-o.

“Ministerul Finanțelor a avut un acord de simplificare a Codului fiscal în raport cu politica acestui Guvern. Din păcate, domnul Biriș și-a depășit acest mandat și a lansat în spațiul public câteva propuneri pe care acest Guvern nu și le asumă. Acest Guvern nu are în vedere majorări de taxe și impozite, nu are în vedere o creștere a contribuțiilor sociale obligatorii nici pentru angajați, nici pentru angajatori. Persoanele fizice autorizate cu activități independente sau profesii liberale nu sunt vizate de măsuri de creștere a taxării, iar, în perioada următoare, MFP va pune în dezbatere publică niște modificări ale Codului fiscal, dar singurele măsuri vizate sunt de simplificare a procedurilor fiscale în favoarea desfășurării activității economice”, a declarat Iolu.

————————–

Secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Gabriel Biriș și-a depus, joi, demisia, după scandalul privind modificarea Codului Fiscal.

El și-a depus demisia la Cancelaria premierului.

Într-un interviu acordat Digi24, Gabriel Biriș a declarat că în controversatul proiect de modificare a Codului fiscal, intens dezbătut în presă în ultimele zile,  nu este vorba despre creșteri de contribuții la angajat și angajator, ci doar de o reașezare în scopul simplificării legislației. El a negat, de asemenea, că ar exista neconcordanțe între declarațiile sale și cele ale șefei sale, ministrul Anca Dragu.

„Pentru mine personal este absolut surprinzător cum s-a putut într-un timp atât de scurt, vorbim de câteva ore, ca lideri de opinie să înceapă să vorbească despre un proiect de 100 de pagini. Cum au avut timp să-l citească, cum au avut timp să-l înțeleagă, cum au avut timp să facă toate conexiunile? Pentru că e foarte tehnic. E foarte periculos pentru noi ca nație să tot vorbim despre lucruri pe care nu le înțelegem”, a declarat el, joi, la Digi24.

Știre în curs de actualizare.

 

 

Cele mai citite

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...
Ultima oră
Pe aceeași temă