13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialȘefa Ambulanței: Doi oameni au murit, în București, din cauza frigului

Șefa Ambulanței: Doi oameni au murit, în București, din cauza frigului

Doi oameni au murit, în ultimele 24 de ore, din cauza gerului, a declarat șefa Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Alis Grasu, potrivit AgerpresDe asemenea, peste 1.250 de persoane au sunat la 112. 

„Din cele 1.258 de solicitări 708 au fost urgențe de cod roșu și cod galben. 29 din cazuri au fost în loc public. Este vorba despre persoane fără adăpost, dintre acestea 14 fiind transportate la adăpost, opt la spitale, iar șapte nu au mai fost găsite la locul solicitării. Probabil, au văzut că s-a sunat pentru dânșii și au plecat”, a afirmat medicul.

Potrivit managerului SABIF, un număr de 32 de persoane au suferit fracturi, luxații, entorse, 14 gravide au fost transportate la spital pentru a naște iar 12 persoane au suferit traumatisme prin cădere.

Totodată, medicul Alis Grasu a precizat, pentru News.ro, că echipajele Ambulanței au găsit și două persoane decedate. „Ambulanţa a fost solicitată pentru un bărbat găsit decedat de proprietarii unei maşini în timp ce îşi deszăpezeau autovehiculul. Al doilea era într-o fostă fabrică de alcool”, a adăugat dr. Alis Grasu. 

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă