7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialBugetul CFR prevede, pentru 2017, o creştere cu 22,5 la sută a...

Bugetul CFR prevede, pentru 2017, o creştere cu 22,5 la sută a fondului de salarii

Bugetul CFR pentru salarii ar putea să crească, în 2017, cu 22,5 la sută, creştere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor, anunţă reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate, care precizează că, după expirarea contractului colectiv de muncă, ar putea fi încheiat un act adiţional de maximum 90 de zile, pentru ca angajaţii să nu îşi piardă anumite drepturi, potrivit News.ro.

"Până în prezent conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare elaborării şi promovării bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administraţie (CA) şi aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) şi transmis ministerelor pe circuitul de avizare şi aprobare, prin emiterea hotărârii de guvern”, arată reprezentanţii companiei, adăugând că mărirea fondului de salarii cu 22,5 la sută este susţinută şi de Ministerul Transporturilor.

În cadrul negocierilor cu federaţiile sindicale, conducerea CFR SA a propus să fie semnat un act adiţional pe o perioadă de minimum 30 de zile şi maximum 90 de zile după expirarea contractului colectiv de muncă din data de 22 martie 2017, pentru ca angajaţii companiei să nu îşi piardă anumite drepturi, precum acordarea sporurilor, bonurilor de masă şi ajutoarelor sociale sau plata orelor festive, mai spun reprezentanţii companiei.

Cele mai citite

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...
Ultima oră
Pe aceeași temă