10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialBunicul copilotului sinucigaș ar fi fost din România

Bunicul copilotului sinucigaș ar fi fost din România

Copilotul suspectat că a prăbușit avionul de la compania aeriană Germanwings în Alpii francezi ar fi avut origini românești. Astfel, bunicul lui Andreas Lubitz ar fi emigrat din România în Germania, în anii ’70, susţine publicaţia locală Donau Kurier, într-un reportaj realizat în oraşul în care au locuit până de curând bunicii tânărului, potrivit Mediafax.

Bunicul lui Andreas Lubitz, un medic pediatru în vârstă de 87 de ani, şi bunica sa, 84 de ani, au locuit în orăşelul Neuburg, landul Bavaria, până în urmă cu câteva luni, când s-au mutat la fiica lor, mama copilotului, în Montabaur, landul Rheinland-Pfalz.

Potrivit Donau Kurier, bunicul lui Andreas Lubitz ar fi originar din România. La începutul anilor ’70, pe vremea când era un tânăr medic, el a venit la un congres şi nu s-a mai întors în ţară.

Citește și: ULTIMELE DISCUŢII dintre piloţii avionului Germanwings prăbuşit în Alpii francezi

Bărbatul şi-a găsit un loc de muncă la clinica de pediatrie din Neuburg, în timp ce soţia sa a fost profesoară la şcoala primară din oraş. Publicaţia nu precizează dacă şi femeia este originară din România.

Unchiul lui Andreas Lubitz a avut un magazin de articole sportive în oraş, unde, în prezent, mai trăieşte o mătuşă a tânărului.

Andreas Lubitz, copilotul avionului Airbus A320 prăbuşit marţi în Alpii francezi, este suspectat că a provocat intenţionat această tragedie. Potrivit presei germane, tânărul s-a confruntat cu un episod depresiv major în 2009 şi se afla sub observaţia unor medici neurologi şi psihiatri. Anchetatorii care au efectuat percheziţii la domiciile acestuia au descoperit că Lubitz avea concediu medical inclusiv pentru ziua în care a avut loc tragedia.

Catastrofa a provocat moartea a 75 de germani, dintre care patru aveau dublă naţionalitate, şi 52 de spanioli, dintre care patru cu dublă naţionalitate, potrivit unui bilanţ al Ministerului german de Externe.

Cele mai citite

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă