19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialCanabisul, vedeta Europei. Marijuana, cea mai populară în România

Canabisul, vedeta Europei. Marijuana, cea mai populară în România

Aproximativ 19,3 milioane de adulţi au declarat că au consumat canabis în ultimul an, arată un raport al Observatorului European de Droguri şi Toxicomanii (EMCDDA).

„Se estimează că în jur de 1% din toţi adulţii consumă drogul zilnic sau aproape zilnic”, au precizat autorii cercetării. Studiul a constatat că a scăzut, în schimb, consumul de heroină, specialiştii observând o „stagnare generală a cererii pentru acest drog”, potrivit Mediafax.

Specialiştii mai notează că Europa se confruntă cu o piață aglomerată a stimulentelor, unde cocaina, amfetaminele, ecstasy și un număr tot mai mare de droguri sintetice vizează grupuri similare de consumatori. „Cocaina rămâne cel mai consumat drog stimulent ilegal din Europa, deși majoritatea consumatorilor se află în doar câteva țări din vestul UE. În jur de 3,4 milioane de adulți (15-64 ani) au consumat cocaină în ultimul an, dintre aceștia 2,3 milioane fiind adulți tineri (15-34 ani). Doar câteva țări raportează o prevalență de peste trei la sută a consumului de cocaină în anul precedent în rândul adulților tineri. Conform celor mai recente date, se pot observa scăderi ale consumului de cocaină”, potrivit raportului EMCDDA.

Internetul joacă un rol tot mai mare în aprovizionarea și comercializarea drogurilor în rândul europenilor, identificându-se
aproximativ 650 de site-uri care vând „droguri legale“ europenilor. “O evoluție problematică a pieței online este vânzarea de droguri ilegale pe «piețele criptate» sau piețele online de pe «web-ul de adâncime» (accesibile prin intermediul unui software de criptare). Acestea permit schimbul de bunuri și servicii între părți în mod anonim”, se mai arată în raport.

Preţuri în urcare

Marijuana rămâne cea mai răspândită substanță stupefiantă în România, deși nu suntem o țară cu tradiție în consumul de droguri, arată monitorizările autorităților. Marijuana continuă să reprezinte cel mai confiscat tip de drog pe teritoriul naţional, având o pondere de 44,07% (250,715 kg) din cantitatea totală de droguri confiscate, fiind urmat de confiscările de heroină în proporţie de 19,61% (111,108 kg) şi plante de canabis – 19,4% (110,386 kg), potrivit raportului național privind situația drogurilor în 2014, realizat de Agenția Națională Antidrog. Cei mai mulți consumatori se regăsesc în București. Media vârstei de debut pentru consumul de canabis este de 22 ani. ”

Raportul național privind situația drogurilor din România” arată că tratamentul de dezintoxicare este urmat în majoritate de consumatorii de heroină (34%), cei de canabis fiind în proporție de 10%. Prețurile drogurilor au cunoscut o puternică creștere, potrivit specialiștilor. În anul 2004, o țigară de marijuana costa 4 euro, pentru a ajunge în prezent la 10-20 de euro. Gramul de heroină se comercializa, în urmă cu zece ani, cu 15 euro, acum prețul ajungând la 50 euro. Cocaina a rămas la un nivel constant, fiind vorba de 120 de euro gramul. 

”O evoluție problematică a pieței online este vânzarea de droguri ilegale pe «piețele criptate» sau piețele online de pe «web-ul de adâncime» (accesibile prin intermediul unui software de criptare).“

Extras din raportul EMCDDA

Cele mai citite

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Nici măcar promisiuni. Salariile bugetarilor, posibil majorate abia anul viitor. Ciolacu: Avem discuţii în marja Legii 153

Bugetarii se plâng că au rămas în urmă cu salariile. Zeci de angajați chiar din sânul Guvernului au ieșit în stradă să-și strige nemulțumirile....

PAOK Salonic poate fi din nou campioană! Trupa lui Răzvan Lucescu e la un meci de titlu

PAOK Salonic, formația antrenată de Răzvan Lucescu, a învins-o cu scorul de 4-1 pe Panathinaikos Atena și a trecut pe prima poziție în campionatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă