22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCanicula face încă o victimă. Un gălățean care a leșinat într-un cimitir...

Canicula face încă o victimă. Un gălățean care a leșinat într-un cimitir a murit la Spitalul de Urgență din Galați

 Un gălățean de 52 de ani, care a leșinat, luni, într-un cimitir din municipiu, a murit la Spitalul Județean de Urgență din cauza caniculei, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP), potrivit Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Galați, Liliana Iordăchescu, decesul a survenit prin șoc caloric și hipertermie exogenă prin expunere la căldură, ceea ce înseamnă că temperatura corpului bărbatului a crescut foarte mult, din cauza căldurii la care s-a expus.



 

Reprezentantul DSP Galați a precizat că acesta este primul deces din cauza căldurii înregistrat în județul Galați, celelalte trei decese produse în ultimele șase zile considerându-se că au avut alte cauze, iar temperaturile ridicate doar au agravat afecțiuni preexistente. Este vorba despre un bărbat de 67 ani din comuna Călmățui, care a fost găsit decedat, duminică, pe marginea unui drum, un altul în vârstă de 50 ani găsit fără suflare, sâmbătă, pe un câmp din apropierea comunei Cavadinești, precum și despre un bărbat de 60 ani, din municipiul Galați, găsit decedat în fața scării blocului în care locuia.

Potrivit directorului Serviciului Județean de Ambulanță Galați, Mihai Polinschi, nouă persoane cu vârste cuprinse între 12 și 80 de ani au ajuns la spital în ultimele 24 de ore, după ce au leșinat din caza temperaturilor ridicate.



 

Cele mai citite

Prins în flagrant în timp ce transporta o cantitate de  100 grame substanțe psihoactive

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea pe...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Stupoare în țările occidentale. Lideri din UE transmit mesaje de compasiune după moartea președintelui Iranului

Ceremonia funerară în memoria înalților oficiali iranieni care au murit în accidentul de elicopter din 19 mai 2024, în frunte cu președintele Ebrahim Raisi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă