20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialCântărețul Al Bano, premiat de Agenția Națională Antidrog din România

Cântărețul Al Bano, premiat de Agenția Națională Antidrog din România

Celebrul cântăreț italian, Al Bano Carrisi, ambasadorul Organizaţiilor Naţiunilor Unite împotriva traficului de droguri, a fost premiat, miercuri, de șeful Agenției Naționale Antidrog (ANA). Astfel, chestorul Sorin Oprea, șeful ANA, i-a înmânat lui AlBano o Plachetă și o Diplomă de onoare pentru eforturile artistului de a atrage atenţia asupra pericolului “morţii albe”, traficului şi consumului de droguri.

Încă din anul 2003, celebrul cântăreţ italian Al Bano Carrisi a fost desemnat ambasadorul Organizaţiilor Naţiunilor Unite împotriva traficului şi consumului de droguri, iar în anul 2009 a primit titlul de Ambasador Onorific al Bucureștiului în lume, pentru implicarea sa în activități de prevenire şi combatere a drogurilor.

Prin acţiunile sale, Al Bano este una dintre personalităţile extrem de active în domeniul social, un important vector de imagine şi un formator de opinie în domeniul antidrog, un reper al societăţii civile în ceea ce priveşte reacţia acesteia faţă de acest fenomen la nivel mondial, fiind apropiat mai multor celebrităţi şi oameni de stat.

Pe parcursul vizitelor sale în România, cântăreţul italian s-a implicat din plin în campaniile antidrog din ţara noastră şi a participat la mai multe acţiuni în Bucureşti. Acesta a declarat în mai multe rânduri că „lupta împotriva flagelului drogurilor trebuie începută încă din şcoala primară şi că un copil trebuie să ştie implicaţiile consumului de droguri, pentru că numai printr-o cunoaştere sănatoasă se poate combate drogul”.

 “Ca ambasador al Naţiunilor Unite fac tot ce-mi stã în putinţã sã îi conving pe oameni sã foloseascã singurul drog pe care-l folosesc şi eu: frumuseţea naturii” – a subliniat Al Bano, fãcând apel la exemplul personal pentru mobilizare pe frontul luptei antidrug şi pentru a fi aproape de Agenţia Naţionalã Antidrog.  

Cele mai citite

Scurt ghid despre transportul și protecția produselor: ce cutii să alegi

Două dintre aspectele importante de care este recomandat să ții cont atunci când dorești să onorezi comenzile de produse cu succes se referă la...

Dan Podaru o invită pe Clotilde Armand la o dezbatere publică

Edilul in functie al sectorului 1, Clotilde Armand, se ascunde in spatele acuzatiilor și evita dezbaterile reale cu contracandidatii sai, susține Dan Podaru, propunerea...

Cum poți solicita despăgubiri de la Wizz Air? 3 recomandări

Mai mult de jumătate dintre pasagerii de zbor din Uniunea Europeană nu își cunosc drepturile în caz de întârziere sau anulare a zborului. Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă