9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Capitala, după o noapte de viscol

FOTO. Capitala, după o noapte de viscol

Noaptea de viscol din Capitală a provocat primele pagube: sute de copaci au fost doborâți, străduțele dintre blocuri au fost blocate și sute de mașini au fost avariate.

În cursul nopții și al dimineții, 191 de copaci şi stâlpi de electricitate au fost doborâţi de viscol și au avariate peste 130 de mașini a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

Daniel Vasile a precizat că nu are o situaţie pe sectoare privind copacii şi stâlpii căzuţi, însă diferenţa între sectoare nu este semnificativă. El a avertizat că numărul de copaci căzuţi ar putea creşte în orele următoare, având în vedere că aceştia se îngreunează din cauza zăpezii.

În prezent, echipele ISU intervin, pentru îndepărtarea copacilor căzuţi, pe Şoseaua Iancului, strada Drumul Taberei, strada Malcoci, strada Dezrobirii, Şoseaua Olteniţei, Bulevardul Constantin Brâncoveanu.

"Deplasarea autospecialelor la solicitări s-a realizat în cel mai scurt timp posibil, în condiţii de siguranţă şi cu viteză adaptată la condiţiile carosabilului. Pe parcursul nopţii, s-a menţinut un contact permanent cu autorităţile locale, pentru a fi cunoscută situaţia din teren", a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

Daniel Vasile a mai spus că, în jurul orei 07.00, echipele ISU au fost solicitate să intervină şi pe Şoseaua Fundeni, în Sectorul 2, unde un autoturism a intrat într-un stâlp, şoferul fiind rănit şi traficul parţial blocat.

De sâmbătă, ora 7.00, până duminică, la aceeaşi oră, la ISU Bucureşti-Ilfov s-au înregistrat 240 de intervenţii, faţă de o medie de 200 – 210 intervenţii în mod obişnuit.

Nicio arteră din Capitală nu este blocată, duminică, din cauza zăpezii, dar se circulă cu dificultate pe unele străzi şi sunt probleme punctuale, iar ca măsură specială, s-a decis ca ambulanţele să fie însoţite de utilaje mici de deszăpezire, a declarat purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Alexandru Ichim.

Acesta a precizat că municipalitatea a primit o avertizare meteo de fenomene extreme în Bucureşti, respectiv de viscol şi ninsoare abundentă, între orele 7.00 şi 11.00, iar utilajele intervin pentru a menţine bulevardele practicabile, după ora 11.30, când viscolul se va opri, urmând să se intervină cu forţe complete pentru deszăpezire.

SECTORUL 1

În Sectorul 1 se acționează cu 72 de utilaje și 200 de muncitori pentru deszăpezirea străzilor din această zonă administrativă și pentru combaterea poleiului. Acțiunea de deszăpezire a străzilor secundare va continua în paralel cu marile bulevarde până mâine dimineață.  

”În Sectorul 1 am luat din timp măsuri pentru ca anotimpul rece să nu ne ia prin surprindere. Stocul de material antiderapant este asigurat, iar utilajele de deszăpezire intervin pe toate arterele din această zonă administrativă. Începând din acest an, aceste utilaje sunt dotate cu sistem GPS, astfel că avem informații în timp real despre modul de desfășurare a operațiunii de deszăpezire”, a declarat Vasile Moțoc, Viceprimarul Sectorului 1.  

SECTORUL 4

în Sectorul 4 se intervine cu aproximativ 50 de utilaje, concomitent pe marile artere și străzile secundare. Au fost împrăștiate 400 de tone de material antiderapant, s-a reușit deblocarea, până la prânz, a 19 străzi, au fost îndepărtați arborii doborâti de viscol, restabilită circulația troleibuselor în zona străzii Turnu Magurele. De asemenea, se acționează pentru degajarea zăpezii de la intrările în spitale, școli și instituții de interes public.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă