15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCaransebeş: O ambulanţă s-a răsturnat după ce s-a ciocnit cu o mașină

Caransebeş: O ambulanţă s-a răsturnat după ce s-a ciocnit cu o mașină

O ambulanţă s-a răsturnat, în municipiul Caransebeş din judeţul Caraş-Severin, după ce o femeie care conducea o autoutilitară nu i-a acordat prioritate şi s-a ciocnit cu autosanitara, potrivit Mediafax

Șoferul ambulanţei şi alte două cadre medicale au fost rănite uşor în urma accidentului.

Citește și: Braşov: Traficul este deviat pe DN 13, după ce o cisternă cu 20 de tone de ulei de motor s-a răsturnat

Luni după-amiază, polițiștii au fost sesizați prin numărul unic de urgențe 112 că în municipiul Caransebeș a avut loc un accident rutier în care a fost implicată o ambulanță, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție al județului Caraș-Severin

“Din cercetările efectuate la faţa locului s-a constatat că în timp ce C.L., în vârstă de 26 de ani, conducea o autoutilitară, nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu o ambulanţă care avea în funcţiune semnalele luminoase fiind condusă de un bărbat în vârstă de 52 de ani. În urma impactului, ambulanţa a fost răsturnată în afara părţii carosabile”, se arată în comunicat.

Citește și: FOTO. Alertă FALSĂ cu bombă la bordul unui avion care zbura spre Brazilia

În urma accidentului, şoferul ambulanţei şi două femei aflate în vehicul, cadre medicale, în vârstă de 34, respectiv 38 de ani, au fost răniţi uşor.Atât conducătoarea autoutilitarei, cât şi şoferul ambulanţei, au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, încercând să stabilească cu exactitate împrejurările care au dus la producerea acestui accident și au deschis dosar penal pe numele șoferiței autoutilitarei pentru vătămare corporală din culpă.

Cele mai citite

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...

Un rapper iranian a fost condamnat la moarte

Rapper-ul iranian Toomaj Salehi a fost condamnat la moarte astăzi, 24 aprilie 2024. Starul este acuzat că are legătură cu tulburările din Iran din...

Ciolacu: Gabriela Firea va câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu sau fără Piedone în cursa electorală

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat convins, miercuri, că preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, va câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei, indiferent dacă Cristian Popescu Piedone...
Ultima oră
Pe aceeași temă