7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCasa Regală: Retragerea titlului principelul Nicolae NU este o pedeapsă

Casa Regală: Retragerea titlului principelul Nicolae NU este o pedeapsă

Retragerea titlului principelui Nicolae nu este o pedeapsă, ci o decizie a Regelui pentru viitor, după ce acesta a observat comportamentul nepotului său în public și în privat, a precizat consilierul personal al familiei regale Ion Luca Vlad, potrivit Mediafax

Mai mult, consilierul a sublinicat că decizia a fost luată în asentiment. 

Ion Luca Vlad a spus că, odată cu retragerea titlului de “Principe al României”, nepotul regelui a căpătat apelativul de “domnul Medforth-Mills”.

“Sigur că va fi mai greu să ne obişnuim, acum sunt primul care o spun că prezenţa sa în România a fost una majoritar benefică şi el este de părere că a învăţat foarte multe din România, că a avut o experienţă extraordinară şi care este unică în viaţa cred că a milioane de oameni, deci nu există nimic şi niciun motiv pentru care pleacă din România din cauza României, din contră e ceva ce pe undeva rămâne numai cu amintiri frumoase”, a spus consilierul.

Citește și: Regele Mihai i-a retras titlul de “Principe al României” nepotului său Nicolae

În ceea ce privește retragerea titlului, Vlad a precizat că “este o decizie a regelui, dar care este asumată de principele Nicolae”.

“Majestatea Sa a observat şi ceea ce s-a văzut public şi ceea ce principele Nicolae a făcut cât a fost principe în privat alături de familie şi a considerat că asta este decizia cea mai bună”, a declarat consilierul Casei Regale a României.

De asemenea, consilierul a precizat că nepotului Regelui nu se reproșează fapte din trecut și că este necesar ca el să meargă înainte fără să fie supus la restricții. 

”Este pur şi simplu pregătire pentru viitor pentru ca amebele părţi, dinastia, naţiunea cu simbolurile ei să meargă înainte, iar el ca persoană privată să meargă şi el înainte fără să fie supus la restricţii, inclusiv de natura modestiei”, a subliniat consilierul. 

Astfel, Ion Luca Vlad a precizat că atunci când ești în public trebuie să te supui unor privațiuni, subliniind că nu este vorba despre vreo pedeapsă. 

“Adică atunci când eşti în public trebuie să ai o anumită atitudine, trebuie să te supui unor privaţiuni, dacă tu le faci, dar în spiritul tău nu eşti fericit cu ele, aceste lucruri nu pot rezista prea mult şi în mod preventiv trebuie să faci un pas. (…) Ceea ce vreau neapărat să transmit este că nu trebuie să începem să căutăm prin coşurile de gunoi pentru că nu vom găsi nimic. Nu este, cum am mai fost întrebat, nu vom avea o ştire de scandal poimâine, nu este cazul. Aici există o strictă decizie pentru viitor şi repet o decizie în asentiment, nu este o pedeapsă. Să fim foarte clari, e o schimbare a paradigmei. Dacă până acum se aştepta să se întâmple ceva şi după aceea se retrăgea titlul, acum nu s-a întâmplat ceva şi sperăm să nu se întâmple nici în viitor, ci am ajuns la o asemenea formulă pentru a garanta că viitorul va fi unul frumos pentru ambele părţi”, a completat Vlad.

Legat de viitorul lui Nicolae Medforth-Mills, consilierul a spus că este posibil ca acesta să aleagă multe căi.

“Poate să intre în business privat, poate să continue aceste activităţi caritabile, poate să continue activităţi cu tineret, ecologiste, această renunţare îi redeschide practic toate căile care erau închise în momentul în care îşi asumase rolul pe care îl avea în România. Renunţând la acest rol toate celelalte opţiuni rămân valabile. Este un tânăr care are o experienţă unică şi foarte multe firme, ONG-uri îşi doresc să facă lucruri extraordinare cu el, de exemplu în Kenia de unde s-a întors de curând”, a mai spus consilierul Casei Regale, precizând că Nicolae ar putea lucra din nou pentru Marina keniană.

Regele Mihai a decis să retragă titlul de “Principe al României” nepotului său Nicolae şi să îl excludă din succesiunea la Coroana României. Decizia a fost dăcută publică, luni dup-amiaza, de Casa Regală. 

Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă