13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialZvon în presa britanică: Castelul Bran, scos la vânzare. Reacția familiei Habsburg

Zvon în presa britanică: Castelul Bran, scos la vânzare. Reacția familiei Habsburg

Publicaţia britanică The Telegraph a publicat, duminică, un articol în care susține că faimosul castel Bran a fost scos la vânzare de proprietarii săi, Dominic, Maria Magdalena şi Elizabeth de Habsburg. Cei trei proprietari au trecut deja de vârsta de 70 de ani şi nu mai au nici timpul, nici energia necesară pentru a se ocupa de administrarea şi modernizarea Castelului Bran.

Castelul Bran nu este de vânzare, a declarat, luni, pentru Mediafax avocatul familiei Habsburg, Corin Trandafir, care a precizat că articolul apărut în publicaţia britanică The Telegraph este "o compilaţie întocmită pe baza unor informaţii apărute pe internet cu ani în urmă". El a precizat că, în cazul în care cândva s-ar pune problema scoaterii la vânzare a Castelului Bran, va fi respectat "dreptul de preemţiune" al statului român.

"Arhiducele Dominic şi surorile sale ţin foarte mult la castel, iar acesta se află acum într-o formă mult mai bună decât atunci când era administrat de Guvern", a declarat Mark Meyer  de la firma de avocatură Herzfeld and Rubin care se va ocupa de vânzarea Castelului Bran. "Scopul vânzării este de a duce întregul complex la un nou nivel, de a redirecţiona drumul şi de a face din Bran o destinaţie de vacanţă, acel fel de loc în care oamenii pot să stea pentru două sau trei zile", a adăugat Meyer.

"Există suficient teren în jur pentru a construi şi un mic hotel. Acum instalăm un ascensor din sticlă, care îi va duce pe turişti până la un tunel săpat în munte, unde vor vedea un spectacol de lumini despre Dracula şi despre întreaga istorie a locului. De aceea, ne-ar plăcea ca oricine va cumpăra castelul să continue să îl utilizeze ca pe o destinaţie turistică. Acesta nu este doar un monument naţional, este cea mai mare şi cea mai semnificativă atracţie din România", a mai spus Meyer.

Familia Habsburg speră ca proprietatea lor să atragă investitori care doresc să transforme încasările destul de modeste din prezent – care au la bază mitul vampirului Dracula – într-un flux constant de venituri turistice, relatează MediafaxAceasta nu va fi o tranzacţie imobiliară tradiţională, clasică, întrucât reprezentanţii firmei imobiliare nu au pus semnul "De vânzare" în faţa castelului, iar proprietarii acestuia preferă să acţioneze cu discreţie şi să analizeze ofertele primite înainte de a alege ei înşişi cumpărătorul pe care îl consideră cel mai potrivit.

"Dacă cineva ne va face o ofertă rezonabilă, vom cerceta cine sunt ei, ce ne propun ei şi vom analiza cu seriozitate propunerea", a declarat Mark Meyer, de la firma de avocatură Herzfeld and Rubin. Această casă de avocatură cu sediul la New York se va ocupa de vânzarea Castelului Bran, relatează The Telegraph.

Potrivit The Telegraph, arhiducele Dominic a oferit Guvernului României posibilitatea de a cumpăra Castelul Bran cu 80 milioane de dolari.

Vorbind despre valoarea castelului, Mark Mayer a refuzat să avanseze o cifră estimativă: "Trebuie să vă amintiţi că acest castel reprezintă istoria adevărată. Nu avem nevoie de oameni care să meargă pe aici în costume de epocă. Locul vorbeşte de la sine. În prezent, el generează un profit mic, dar, dacă ajunge în mâinile potrivite, are potenţialul de a genera venituri mult mai mari decât putem să ne imaginăm".

Dominic de Habsburg, nepotul reginei Maria şi fiul principesei Ileana, a dobândit Castelul Bran la aproape şase decenii după ce familia sa a fost forţată de regimul comunist să părăsească ţara, pe când el avea doar zece ani. 

Castelul Bran este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. El atrage turişti străini mai ales datorită faptului că este asociat cu numele lui Dracula – faimă ce i se trage de la romanul "Dracula" al lui Bram Stoker. În fiecare an, aproximativ 560.000 de persoane plătesc aproximativ 5 euro pentru a vizita această fortăreaţă. 

Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă