15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCâte măsuri preventive a fost luat, într-o săptămână, Poliția Română

Câte măsuri preventive a fost luat, într-o săptămână, Poliția Română

Peste 30 de persoane au fost arestate la domiciliu și peste 125 au fost plasate sub control judiciar, în ultima săptămână, potrivit unui comunicat de presă al Inspectorarului General al Poliţiei Române (IGPR), informează Mediafax.

În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 159 de persoane şi au fost înregistrate 22 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Conform sursei citate, Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

În perioada 8 – 15 mai, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 159 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 33 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 126 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.

În ultima săptămână, la nivel naţional au fost înregistrate 22 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.

“Măsura controlului judiciar dispusă iniţial a încetat, fiind înlocuită cu măsura arestării preventive (în şase cazuri), cu mandat de executare a pedepsei închisorii (în 10 cazuri), cu condamnarea cu suspendare a executării pedepsei (într-un caz), cu măsura arestului la domiciliu (într-un caz) și cu măsura internării într-un centru educativ (într-un caz)”, potrivit Poliţiei Române.

De asemenea, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită, în trei cazuri, cu măsura executării pedepsei închisorii.

Cele mai citite

FOTO. Beat, a intrat cu mașina pe şantierul de modernizare a liniilor de tramvai de la Barbu Văcărescu

Un incident grav a avut loc noaptea trecută în București, unde un șofer băut a pătruns cu mașina pe șantierul de modernizare a liniei...

Mircea Geoană susține că sistemul de vot din România este cel mai primitiv din Europa

Sâmbătă, la Congresul Studenților din România, desfășurat la Palatul Parlamentului, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut o declarație tranșantă privind sistemul...

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă