Actualitate
 
Câţi bani primesc mamele din Europa pentru creşterea copilului
16 Mai 2010
Foto: Shutterstock
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
3189 VIZUALIZARI | COMENTARII  12

Majoritatea mamelor din Uniunea Europeană stau în concediu de îngrijire a copilului cel puţin doi ani. Indemnizaţia diferă însă de la o ţară la alta. Cea mai mică sumă pentru creşterea copilului o primesc mamele din Danemarca, iar cea mai mare, femeile din Belgia, potrivit realitatea.net.

Cea mai scurtă perioadă de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului este în Belgia. Mamele stau acasă între 3-6 luni. În această ţară, indemnizaţia pentru mame se acordă în funcţie de perioada de activitate profesională. Cuantumul poate fi cuprins între 342 şi 685 de euro.

În Austria, orice mamă, indiferent că a muncit sau nu, primeşte aproximativ 15 euro pe zi, până când copilul împlineşte doi ani şi jumătate. În cazul gemenilor, se acordă încă 50%. În Bulgaria, indemnizaţia se acordă pe o perioadă de doi ani. Pentru primii trei copii, ajutorul este de 123 de euro pe lună.

În Cehia, alocaţia parentală se suportă din taxe. Dacă mama decide să stea acasă cu copilul, statul îi dă, timp de doi ani, 425 de euro pe lună. Dacă însă tatăl este cel care îngrijeşte copilul, ajutorul se acordă timp de trei ani şi este de 283 de euro.

În Ungaria, ajutorul se acordă până când copilul împlineşte doi ani şi reprezintă 70% din media veniturilor brute zilnice din anul anterior. Danezii, în schimb, acordă indemnizaţie până când copilul împlineşte nouă ani. Suma este fixă, 1006 euro pe an.

În prezent, în România, suma reprezintă 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni şi se acordă timp de doi ani. Guvernul vrea să reducă însă acest ajutor. Ultima variantă în lucru reduce indemnizaţia cu 25 de procente de la 1 iunie.

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
9 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
12. da.... 14:02 | 8 Decembrie
elena
 
Scris de yoyo
s-au invatat ca toti romanii care vor sa traiasca ca in occident ..dar sa munceasca ca in romania...la POMANA DE LA STAT....inainte, faceai copil daca iti doreai si AVEAI CU CE SA-L CRESTI...FARA POMANA DE LA STAT...asa ca nu va mai plangeti DRAGELOR ca vi se taie ce de fapt...NU TREBUIA SA PRIMITI...LA MUNCA...NU LA INTINS MANA...PUTUROSHILOR....
 
yoyo este clar ca nu ai muncit o zi macar in occident... ai stat numai in cocina asta de tara inconjurat de pori asa ca tine.
11. somn usor 13:58 | 8 Decembrie
elena
 
Scris de Maria
si as adauga ca prin toate calatoriile mele prin europa, cand venea vorba de concediul medical pt mame si ziceam ca la noi poate fi de 2 ani, toti strainii cascau niste guri... Nu pot da date exacte, insa am un exemplu sigur, Spania, unde mamele stau acasa cam 3 luni pe salariul intreg. Mai apoi daca vor sa ramana acasa li se taie tot si nici nu li se pastreaza locul de munca. Intotdeauna cand citesc tipul asta de ...
 
draga Maria, hai sa te surprind putin si sa te trez din lumea ta... In Spania mamele se intorc dupa 4 luni mai exact si nu au stres pt ca infrastructura este foarte bine pusa la punct. Acum sa-ti explic si ce este aia infrastructura.. adica o retea suficienta de crese care accepta bebelusi de la 3 luni, strazi astfel incat sa nu faci 2 h de la birou pana la cresa si acasa. Am 2 copii, unul nascut ...
10. yoyoiiiiiiiiiii 06:37 | 5 Decembrie
Luck
 
Scris de yoyo
s-au invatat ca toti romanii care vor sa traiasca ca in occident ..dar sa munceasca ca in romania...la POMANA DE LA STAT....inainte, faceai copil daca iti doreai si AVEAI CU CE SA-L CRESTI...FARA POMANA DE LA STAT...asa ca nu va mai plangeti DRAGELOR ca vi se taie ce de fapt...NU TREBUIA SA PRIMITI...LA MUNCA...NU LA INTINS MANA...PUTUROSHILOR....
 
Mai intai nu ştii sa vorbesti civilizat.
E dreptul mamelor, e un drept castigat si e foarte bine ca lupta pentru el. In Romania doar cetateanul are obligatii, din ce in ce mai multe si impovaratoare obligatii.In afara de faptul ca nu ai bun simt ai si un IQ = 0.
9. indeminizatiile de crestere 09:01 | 21 Noiembrie
radu simona
rusine sa le fie copilul meu are 11 luni si inca nu am primit bani pt concediul medical acum vrea sa ne i-a si banuti astea pt care am cotribuit atatea ani nu le cerem nimic sa ne dea doar drepurile coastre ca sa ne putem creste copii ,noi suntem comparati cu celelalte state dar veniturile noastre sunt la fel ?ce conditi ne ofera ei sa lasam copii de la un an unde sa-i ducem nu sunt crese ?chiar ...
8. raspuns la raspuns 19:37 | 4 Iunie
rsss
 
Scris de mama
Frustratii sa isi impartaseasca opiniile celor care sunt la nivelul lor! Tu nici macar nu ai un nivel de inteligenta suficient pentru a-ti permite sa intelegi despre ce e vorba in propozitie! O viata usoara iti doresc, ca prostia te costa in mod sigur!
 
1-Ce economii au tarile citate???
2-Ce salarii isi permit aceste economii???
3-E mai usor sa "lustruesti bastonul" si copilul sa-l creasca altul.
4-Cu ce sunt eu dator "un cetatean" oarecare sa-ti cresc copilul prin impozitele pe care le platesc.
5-De munca ai auzit INTELIGENTULE.
6-Vad sustinere mare la stat "..cu coada ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
Vila in Floreasca
6 camere
Zona: Floreasca
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
OPINIILE CITITORILOR
10
.. de la buget ? facand abstractie de abuziva plata de la buget al numai unora (!!!) care si-au pus la bataie banii intr-un fond de investitii, eu l-as cita si pe vacaroiu pentru dezinformarea cetatenilor, carora li...
panaramele noastre de judecatori ?.ce mafiot de calibru a mai fost condamnat de 22 de ani incoace ?
in caz va sov va fi condamnat, putin probabil de cand cu usl, unde se mai duce geoana sa se destinda, cum a facut dupa spusele lui sov, de unde se poate deduce legaturile stranse intre politicieni si criminali, excroci, de ci...
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI