„Dacă aş sta toată ziua la Bucureşti, cine ar mai pregăti produsele?" Această explicaţie, pe care ne-a dat-o unul dintre micii producători de alimente tradiţionale care îşi vând produsele în Bucureşti, reflectă practic dimensiunea redusă a acestor afaceri: câteva zeci de familii care muncesc de dimineaţă până seara pentru un câştig „decent".

Comerţul cu produse tradiţionale - brânză, gem, zacuscă, preparate din carne făcute după reţete vechi - poate părea înfloritor la prima vedere. Emisiunile informative ale posturilor de televiziune difuzează frecvent imagini de la târgurile specializate, care se desfăşoară la sfârşit de săptămână, în Bucureşti. Realitatea arată că în Capitală funcţionează doar patru astfel de târguri de profil. În fiecare dintre ele, doar 10 - 15 producători vin şi vând în mod regulat, semn că doar aceştia şi-au consolidat într-un fel afacerea şi au profit. Nesemnificativ pentru un oraş de peste 2 milioane de locuitori. Foarte puţini, aproape pot fi număraţi pe degetele de la două mâini, sunt micii producători care au riscat şi au reuşit să îşi deschidă mici prăvălii în zone cu vad, centrale ale Capitalei.

„Nu vrem să îi trimitem lângă cei care vând tenişi"

Unul dintre cele patru târguri unde se vând produse tradiţionale funcţionează, la sfârşit de săptămână, în Capitală, lângă Piaţa George Coşbuc, în zona Uranus. Târgul Ţăranului Român şi-a deschis porţile în 2007, cu şase sau şapte producători. „Evenimentul are o componentă socială, culturală şi economică. Când am conceput acest eveniment, am pornit de la ideea de a aduce pe piaţă acei producători care realizează ceva tradiţional şi care nu produc la nivel industrial. Nu e normal să îl îndrumi către supermarket, nici să vândă muşchiuleţ de porc lângă o tarabă cu tenişi. În general,  cei care vin aici urmăresc câştigul pe termen scurt, nu neapărat să se extindă. Acum, în baza noastră de date se află aproximativ 50 de producători, dintre care zece vin în mod regulat", explică unul dintre organizatori, Tiberiu Cazacioc. 

Afaceri din care trăieşte o familie

La prima tarabă, pe dreapta cum intri în târg, vinde familia Oancea din Tălmaciu: cârnaţi de oaie, cu busuioc, fără usturoi, muşchi de porc, brânză. „După munca noastră trăiesc bine fiul meu şi nora. Eu şi soţul ne mai ajutăm din pensie", spune Maria Oancea. Vin la târg din 2009 şi spun că înainte nu s-au ocupat cu vânzarea produselor tradiţionale. „Fiul meu a absolvit «Industria Alimentară» şi a putut vedea cum se lucrează în laboratoarele de preparare a cărnii cu tot felul de prafuri şi substanţe. Mi-a spus că ar vrea să facă o afacere sănătoasă cu mâncăruri pe care noi le avem pe masa de Crăciun", explică femeia. Într-un singur an, vânzările au crescut de două ori şi jumătate, deoarece târgul a fost promovat ca eveniment, iar clienţii au început să capete încredere în produse. "Avem clienţi fideli care ne-au devenit foarte apropiaţi. Unii vin şi îmi spun, mi-a născut cineva în familie. Ce recomandaţi să mănânce o proaspătă mămică care alăptează? Un altul îmi zice că are diabet şi vrea pastramă - îi spun că nu e recomandat. Eu nu las pe nimeni să cumpere fără să guste."

Afacerea este una de familie, iar posibilităţile de extindere nu se întrevăd. „Vindem doar la târg, pentru că, în Bucureşti, chiriile pentru spaţiile comerciale cu vad sunt exagerate. În plus, în timpul săptămânii noi trebuie să fim toţi patru acasă, să preparăm produsele pentru târg. Autorităţile locale nu se implică pentru a facilita acest comerţ. Spre exemplu, porcul este singurul animal pentru care nu se primesc subvenţii". Iar, preţul mai ridicat al produselor tradiţionale nu permite vânzarea unor cantităţi mari. „Există intermediari care iau carnea de la carmangeriile din Sibiu, cu 17 lei, şi o vând în Bucureşti, cu 25 de lei. Eu nu pot să vând la preţul ăsta, abia de la 30 de lei kilogramul încep să am profit. Noi nu folosim maşină de zdrobit oase, de tocat şorici, toate astea la noi se aruncă. Vindem doar carne", explică Maria Oancea.

„Dacă vând de 1.500 de lei, atunci am avut o zi bună"

Gheorghe Bârză vine din aceeaşi zona cu familia Oancea, din Tălmăcel, o localitate de lângă Sibiu, şi vinde cam aceeaşi gamă de produse. Vine la târg de trei ani şi spune că merită efortul de a parcurge, la fiecare sfârşit de săptămână, 300 de kilometri dus, alţi 300 de kilometri întors de la Sibiu la Bucureşti. Se vede că este unul dintre cei mai vechi producători care expun la târg şi că are clienţi fideli după asaltul la care îl supun  cumpărătorii. S-au obişnuit el cu ei, ei cu produsele lui. Răspunde la câte o întrebare, mai pune pe cântar 300 de grame de pastramă, zice „vânzările sunt la fel de când am venit aici" în timp ce de dincolo de tejghea glasul unei femei îi limitează avântul „trei perechi de cârnaţi sunt suficiente".