20 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialCâți români au solicitat viză pentru SUA

Câți români au solicitat viză pentru SUA

Aproximativ 42.000 de români au solicitat, în anul fiscal 2014, viză temporară turistică sau de business în Statele Unite ale Americii, informează un comunicat de presă remis de Ambasada SUA la București.

Astfel, în anii fiscali 2006 şi 2007 s-au înregistrat câte cel puţin 58.000 de aplicanţi, în 2008 – peste 52.000, în 2009 şi 2010 – câte 36.000, în 2011 – peste 35.000, iar în 2012 – peste 34.000, dintre care cel puţin 28.000 au primit vize. 

În anul fiscal 2013 au fost procesate mai mult de 35.000 de cereri şi au fost eliberate peste 31.000 de vize, iar în 2014 s-au înregistrat peste 42.000 de aplicaţii, cel puţin 37.000 fiind acceptate.

Ambasada SUA la Bucureşti a precizat, de asemenea, că peste 90 la sută dintre solicitările de viză temporară din România sunt acceptate.

De asemenea, peste 5.400 – pentru programul Summer Work Travel şi pentru programe de schimburi culturale, peste 1.000 au fost vizetemporare de lucru şi alte aproximativ 1.000 au fost vize de imigrare. Au mai fost acordate, totodată, peste 400 de vize de studii, alte peste 400 pentru Loteria Vizelor, 200 de logodnă şi trei pentru adopţii internaţionale.

 

 

Cele mai citite

Planul de pace al Chinei

Din multe rațiuni, Planul de pace al Chinei (2023) este referință internațională astăzi, prin natura lucrurilor și prin el însuși. În primul rând, situația obiectivă...

Informații utile despre pardoseli epoxidice: aplicabilitate, avantaje, montaj

Cauți o podea rezistentă, aspectuoasă și versatilă, pe care să o folosești cu succes pentru...

Premierul Ciolacu dă o majorare de salarii de 10 la sută. Prima tranșă e în iunie, când sunt alegerile

Guvernul PSD - PNL, condus de liderul PSD, Marcel Ciolacu, le oferă unora dintre bugetari o mărire de salarii de zece la sută în...
Ultima oră
Pe aceeași temă