10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialCazanciuc: O soluţie de AMNISTIERE trebuie adoptată dacă există un acord social

Cazanciuc: O soluţie de AMNISTIERE trebuie adoptată dacă există un acord social

Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei, a declarat miercuri că o soluţie în cazul amnistierii şi graţierii ar trebui adoptată dacă există un acord social şi dacă aproape toată lumea este de acord cu aceaste măsuri. Cazanciuc a precizat că o asemenea lege ar putea fi o soluţie pentru problema aglomerării penitenciarelor, informează Mediafax.

La ieşirea de la Consiliul Superior al Magistraturii, Cazanciuc a spus că "Noi am dat un aviz negativ pe un proiect concret, aşa cum a fost gândit la un moment dat de iniţiatori. Dacă altcineva o să iniţieze un alt proiect, o să vedem de asemenea în concret ce aviz vom da".

În 17 iunie, după o ședință a Biroului permanent, secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici declara că proiectul de lege privind amnistierea şi graţierea rămâne în dezbatere publică cel puţin până în toamnă, fiind respinsă solicitarea PNL de a fi introdus pe ordinea de zi a plenului Camerei pentru respingere.

La finele anului 2013, acest proiect de lege, alături de alte reglementari adoptate de Cameră, a generat controverse, inclusiv reacţii ale ambasadelor occidentale la Bucureşti.

Cele mai citite

Ana Blandiana a lucrat pe șantier, ca ucenic de zidar

Cunoscuta poetă Ana Blandiana a rememorat câteva momente complicate din biografia ei, mărturisind și că, într-o anumită perioadă, a lucrat pe șantier, ca ucenic...

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...

Ministrul Andrei Spînu, din echipa Maiei Sandu, îi acuză de trădare pe politicienii care s-au dus la Moscova

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii al Republicii Moldova, îi acuză de trădare pe acei politicieni care și-au ținut congresul la Moscova. Înainte să fie numit ministru,...
Ultima oră
Pe aceeași temă