8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCCR cere un punct de vedere de la Senat, pe cazul Șova

CCR cere un punct de vedere de la Senat, pe cazul Șova

Curtea Constituțională a României (CCR) cere un punct de vedere al Biroului Permanent al Senatului, în legătură cu sesizarea făcută de Partidul Național Liberal, în cazul senatorului Dan Șova.

Citește și: Tăriceanu, președintele Senatului, anchetat de DNA în scandalul votului pentru arestarea senatorului Dan Șova

Astfel, CCR i-a transmis președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, o scrisoare în acest sens.

Punctul de vedere trebuie trimis până la data de 6 mai, când CCR va dezbate contestația depusă de PNL privind hotărârea dată de Senat, în cazul lui Dan Șova.

PNL a sesizat, joia trecută, Curtea Constituţională, privind neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului în cazul încuviinţării arestării lui Dan Şova. Liberali susțin că Senatul trebuia să-şi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului.

”Considerăm că redactarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea considerentelor Curţii Constituţionale, atestarea rezultatului votului dat cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova, aşa cum este cuprins în dispozitivul deciziei acesteia, neputând fi făcută printr-o ”hotărâre de constatare” care lasă loc la interpretări. Senatul trebuia să-şi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului în cauză”, se menţionează în sesizarea PNL.

Tudor Barbu, senator PNL, a declarat, joi, că hotărârea Senatului în cazul încuviinţării arestării preventive a lui Dan Şova sfidează legile şi Constituţia, arătând că este ”un caz unic în istorie să vii, tu, Călin Popescu Tăriceanu, şi să spui că te-ai bazat pe un articol neconstituţional”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă