5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCe i-a transmis Mihaela Grindeanu, soţului său, premierul României: A plecat de...

Ce i-a transmis Mihaela Grindeanu, soţului său, premierul României: A plecat de lângă familie, convins că poate ajuta România. Are un trecut politic curat

Soţia premierul României, Mihaela Grindeanu, a scris, luni, pe contul de Facebook al nepoatei sale, un mesaj de susţinere pentru soţul ei, Sorin Grindeanu, afirmând că acesta este ''un om responsabil'' care este convins că poate ajuta România şi că, în calitate de tată, nu are cum să îşi dorească ''să îşi stigmatizeze proprii copii''.

"Buna seara! Deoarece am luat decizia, pentru binele familiei mele, de a-mi bloca contul de Facebook, voi folosi aceasta metoda pentru a va transmite un mesaj personal! Poate gresesc facand publice aceste randuri, poate voi fi condamnata si blamata de multi care le vor citi! Dar nu mai pot sa tac! Nu vreau sa mai tac!

Sotul meu e un om responsabil, un om care a fost apreciat, simpatizat si sustinut de multi oameni!  A ajuns sa fie acuzat de sustinere a coruptiei, sa fie acuzat de minciuna si de intentii ascunse!  A ajuns prim ministru al Romaniei pentru ca i-au cerut colegii de partid si nu pentru ca a avut el intentii sau ambitii ascunse! A primit aceasta functie cu dorinta clara de a face bine!

A plecat de langa familie, de langa prieteni, de langa oamenii care il sustineau, convins ca poate ajuta Romania! Are doi copii mici, are o familie respectata, are un trecut politic curat! Copiii lui fac parte din viitorul pe care unii spun ca el vrea sa il distruga! Ce om responsabil, ce tata si-ar dori sa isi stigmatizeze proprii copii, sa atraga asupra familiei sale amenintari si blesteme, sa le distruga viitorul? Nu are logica!! 

Va veni o vreme cand nu va mai fi langa copiii lui, cand nu va putea sa ii mai protejeze si nimeni nu poate sa creada, nici macar pentru o clipa, ca nu isi doreste o tara prospera si necorupta pt viitorul copiilor lui! Nu stiu cine are de castigat dupa toate aceste proteste, nu stiu cine are de castigat din distrugerea imaginii lui, a carierei lui, dar el sigur, nu are de castigat! 

Nu i-am cerut sa se intoarca langa familie, desi imi doresc din suflet sa ne recuperam linistea. Dar, in acelasi timp, imi doresc sa fie lasat sa demonstreze tuturor celor care nu cred in el, ca e un om capabil, ca are intentii bune si ca poate duce la bun sfarsit un program din care romanii au numai de castigat! Sa il ajute Dumnezeu!! Aceste randuri au fost scrise de mine, nu am fost manipulata, nu am intentii ascunse, nu vreau sa citeasca nimeni "printre randuri"! 

Sunt gandurile, grijile si convingerile mele si am simtit nevoia sa le transmit in speranta ca unii vor incerca macar sa il reanalizeze pe omul Sorin Grindeanu si faptele lui! Multumesc anticipat tuturor care, desi nu pot sa fie deacord cu mine, nu vor considera necesar sa injure sau sa blesteme vreun membru al familiei mele! Multumesc! MIHAELA GRINDEANU", a scris soţia premierului pe contul de Facebook al nepoatei sale, Alexandra Danielescu.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă