13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCe salariu a încasat şefa TVR în ianuarie

Ce salariu a încasat şefa TVR în ianuarie

Într-o dezbatere pe tema crizei în care se află Televiziunea Română, șefa interimară a TVR, Irina Radu, a declarat că în luna ianuarie a încasat 14.000 de lei salariu. Ea a precizat că acesta este salariul pe care l-au încasat şi ultimii preşedinţi ai Societății Române de Televiziune, deși instituția are de ani de zile probleme financiare grave.  

Irina Radu a mai spus că în luna ianuarie “din păcate, doar 5% din timpul pe care l-am petrecut în instituţie am făcut televiziune, în rest au fost probleme de rezolvat”.

În ultima perioadă au avut loc mai multe dezbateri aprinse pe marginea proiectului de modificare şi completare a Legii 41, propus de Georgică Severin, preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, ca soluţie salvatoare pentru televiziunea publică, care se confruntă cu o criză finaciară fără precedent, având datorii de aproape 200 de milioane de euro acumulate în ultimii ani.

Citeşte şi: Soluţie pentru ieşirea TVR din criză – modificarea legii de funcţionare a televiziunii publice

Mai mulţi parlamentari şi reprezentanţi ai societăţii civile afirmă însă că adoptarea în regim de urgenţă a acestei propuneri legislative nu rezolvă problema de fond a TVR. Vicepreşedintele Comisiei de Cultura din Camera Deputatilor, Marton Arpad nu crede ca modificarea legii este solutia, ci desemnarea unui consiliu de administratie competent care poate lua masurile necesare redresarii instituţiei. Acesta spunea că nu crede că această măsură va rezolva situaţia televiziunii, singurul lucru pe care îl poate rezolva este faptul că o societate intrată în insolvenţă este mai protejată, idee susţinută de majoritatea liderilor politici.

Parlamentul, Guvernul si conducerea interimarã a TVR caută soluţii pentru redrersarea financiară a Televiziunii publice, situaţia TVR fiind dezbatută săptămâna trecută în Parlament, când au fost discutate mai multe variante care ar putea scoate televiziunea din impas. Una dintre soluţii este modificarea legii insolvenţei, astfel încât să poată fi aplicată si acestei companii. O alta variantă ar fi declararea falimentului Societăţii Române de Televiziune si înfiintarea unei noi structuri.

Prezent la dezbaterea din Parlament, premierul Dacian Cioloş a declarat că este nevoie de măsuri urgente pentru a stopa actualele pierderi de la TVR şi a exprimat disponibilitatea Guvernului în găsirea unor solutii, precizând că ştergerea datoriilor în momentul de faţă – care oricum că n-ar rezolva problema, pentru că în câteva luni TVR ar acumula din nou alte datorii – printr-un sprijin de la bugetul de stat, aşa cum stau lucrurile acum legal, juridic, nu este posibilă, pentru că ar fi considerat ajutor de stat.

Cele mai citite

Joe Biden a promulgat legea ce prevede pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel și Taiwan

Preşedintele american Joe Biden a promulgat miercuri proiectul lege foarte disputat, care prevede un nou ajutor în valoare de 95 de miliarde de dolari...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă