20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialCe spune ministrul Energiei despre nivelul redevențele care trebuie plătite statului român

Ce spune ministrul Energiei despre nivelul redevențele care trebuie plătite statului român

Andrei Gerea, ministrul Energiei, a declarat, luni, că redevenţele miniere vor creşte, însă cele petroliere pentru zonele de offshore ar putea să scadă, întrucât aceste activităţi presupun investiţii extrem de ridicate, informează Mediafax.

Sunt state care depind de exporturile de petrol şi care resimt dramatic scăderea preţurilor petrolului. La nivelul României sunt redevenţe la un nivel acceptabil, să spunem, în zona minieră, aici se poate discuta şi creşte nivelul lor, mă gândesc în domeniul aurifer şi pentru alte zăcăminte. Pentru zona de petrol şi gaze trebuie să discutăm pentru operaţiunile care se fac de exemplu în offshore, în zonele de mare adâncime, în Marea Neagră, unde costurile sunt enorme, iar interesul României este să vedem materializate, finalizate explorările şi să trecerea la faza de exploatare, unde putem să discutăm de o scădere a lor. Lucrurile sunt împărţite“, susține Gerea.

El spune că scăderea preţurilor petrolului este compensată de creşterea consumului şi nu reprezintă “o tragedie” pentru România. “Lucrurile evoluează bine şi asta se vede inclusiv în rezultatele companiilor petroliere“, a adăugat Gerea.

Întrebat de diferenţa dintre cotaţiile petroliere şi preţurile carburanţilor la pompă, Gerea a spus că societăţile petroliere nu au motive să scadă preţul la pompă atâta timp cât consumul se află la un nivel apreciabil. Gerea a arătat de asemenea că îmbătrânirea infrastructurii energetice şi volatilitatea prețurilor la combustibilii fosili reprezintă două dintre provocările cu care se confruntă România.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) anunţa în iulie că noua modalitate de taxare a hidrocarburilor, la care agenţia lucrează împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va intra în dezbatere în Parlament în sesiunea din toamnă şi va fi aplicată de la 1 ianuarie. Noul sistem va cuprinde redevenţele, dar şi un supra-impozit pe profitul realizat de companii din activitatea de upstream (producţia de petrol şi gaze), precum şi o serie de deduceri pentru investiţiile realizate pe acest segment.

Societăţile care vor face explorări/exploatări la mare adâncime în largul mării, precum şi companiile cărora le vor fi concesionate perimetre epuizate vor beneficia de reduceri ale unor taxe, potrivit ANRM.

Valoarea totală a redevențelor petroliere şi miniere încasate de stat anul trecut a fost de 1,64 miliarde lei (aproape 370 milioane euro), din care doar cele petroliere sunt la nivelul de 1,36 miliarde de lei. Cea mai mare parte din redevenţe este plătită de Romgaz şi OMV Petrom.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...
Ultima oră
Pe aceeași temă