18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCe spune Ponta despre decizia UNPR de a-l susține pe Hellvig la...

Ce spune Ponta despre decizia UNPR de a-l susține pe Hellvig la șefia SRI

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, vineri,în legătură cu anunțul UNPR de a-l susţine pe Eduard Hellvig la şefia SRI,  ca a fost făcut înainte să existe consultări formale în coaliţie pe această temă, că este dreptul UNPR, nefiind o chestiune de guvernare, ingormează Mediafax.

”Este dreptul lor. Nu este ceva care ţine de guvernare”, a precizat Ponta, întrebat dacă are o poziţie publică faţă de anunţul UNPR de a-l susţine pe Hellvig la şefia SRI, înainte să existe o consultare formală în coaliţie pe această temă.

NPR a anunţat, vineri dimineaţă, prin intermediul unui comunicat de presă, remis MEDIAFAX, că salută decizia președintelui Klaus Iohannis de a propune un director SRI în persoana lui Eduard Hellvig şi că va susține această propunere.

“Salutăm decizia președintelui Klaus Iohannis de a propune un director SRI în persoana lui Eduard Hellvig. UNPR va susține această propunere, așa cum a susținut și creșterea bugetului pentru Apărare, tocmai pentru că aceste propuneri răspund unor exigențe majore ce țin de stabilitate și de apărarea interesului national”, se menţionează în comunicatul citat.

Potrivit sursei menţionate, UNPR precizează că susține fără rezerve coaliția de guvernare din care face parte și, în egală măsură, susține deciziile președintelui Klaus Iohannis menite să aducă stabilitate, eficiență și performanță în Armată, servicii de informații și Justiție, în acord cu prerogativele sale constituționale.

“Confruntarea între partide, competiția și polemica nu trebuie să afecteze buna funcționare a instituțiilor fundamentale ale țării: Armata, Serviciile de informații și Justiția”, se arată în comunicatul remis de UNPR.

UNPR consideră, totodată, că în acest moment principalul factor de stabilitate îl reprezintă actuala coaliție de guvernare, din care face parte și pe care o sprijină fără rezerve.

”Rămânem loiali parteneriatului corect cu PSD, alături de care formăm Alianța de Centru-Stânga, și vom continua colaborarea foarte bună pe care o avem atât în Guvernul condus de Victor Ponta cât și în Legislativ”, se menţionează în comunicat.

UNPR menţionează că susține, însă, şi orice act politic sau instituțional ce vizează consolidarea stabilității.

Președintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informații.

Cele mai citite

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă