10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialCodruța Kovesi, precizare importantă despre dosarul Alinei Bica

Codruța Kovesi, precizare importantă despre dosarul Alinei Bica

Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat, vineri, despre dosarul în care a fost reţinută şefa DIICOT, Alina Bica, nu a fost deschis ca urmare a unui conflict personal sau instituţional 

"Având în vedere că în spaţiul public au apărut anumite specualţii aş vrea să fac o precizare foarte clară şi foarte fermă: Direcţia Naţională Anticorupţie are în investigare infracţiuni de corupţie care se comit de către magistraţi, este o competenţă exclusivă. Acest dosar nu a fost deschis ca urmare a unui conflict personal sau instituţional, DNA nu este în conflict cu niciuna dintre instituţiile statului. Dimpotrivă, avem o colaborare instituţională foarte bună atât cu DIICOT, cât şi cu celelalte structuri ale Ministerului Public", a spus Kovesi, la ieşirea din sediul Consiliului Superior Magistraturii (CSM), după şedinţa Secţiei de procurori în care s-a încuviinţat arestarea preventivă a Alinei Bica.

Codruţa Kovesi a subliniat faptul că DNA şi DIICOT nu sunt "în competiţie", iar în cazul în care un magistrat este suspectat într-un dosar, nu trebuie aruncată o "culpă instituţională asupra întregului colectiv".

"Nu suntem structuri în competiţie, suntem structuri care colaborăm foarte bine instituţional. Aş vrea să spun că atunci când sunt incidente de acest gen, când colegi magistraţi sunt suspectaţi că au comis diverse fapte, nu înseamnă că trebuie să aruncăm cu culpă instituţională asupra întregului colectiv. Atât în cadrul DNA, cât şi în DIICOT am avut situaţii de acest gen. Pot să vă spun că DNA a avut cazuri de procurori care au fost suspectaţi şi au fost arestaţi prevenitv pentru fapte de corupţie şi acest lucru nu înseamnă că toată instituţia este de vină. Nici DNA, nici DIICOT nu înseamnă un om. Sunt două instituţii. Faptul că un procuror din DIICOT este suspectat de fapte de corupţie nu înseamnă că toată lumea din DIICOT a comis aceste fapte", a conchis şef DNA.

Secţia pentru procurori a CSM a încuviinţat, vineri, arestarea preventivă a Alinei Bica, după ce joi seară dăduse undă verde doar pentru reţinere şi arest la domiciliu în cazul şefei DIICOT.

Procurorii din CSM s-au întrunit din nou, vineri dimineaţă, la mai puţin de 12 ore după ce încuviinţaseră reţinerea şi arestul la domiciliu pentru Alina Bica.

La ieşirea din sediul CSM, şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Codruţa Kovesi, a declarat că în baza probelor şi indiciilor nou apărute în dosar, s-a făcut o nouă propunere Secţiei de procurori, care a fost aprobată.

Şefa DIICOT va fi prezentată, tot vineri, instanţei supreme, cu propunerea de arestare preventivă în dosarul despăgubirilor pentru un teren supraevaluat.

În faţa instanţei vor ajunge, cu aceeaşi propunere, şi alte persoane reţinute în acest dosar, respectiv Lăcrămioara Alexandru şi Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, care au făcut parte, şi ei, din comisia care a acordat despăgubirile.

Cele mai citite

Patru din zece români consumă alimente pe bază de plante (studiu)

Aproape o treime dintre români (31%) consumă carne zilnic, în timp ce patru din zece persoane (39%) se orientează spre alternative pe bază de...

Ciucă și Ciolacu caută alt candidat pentru Primăria Capitalei, în locul lui Cîrstoiu

Liderii PNL și PSD, în frunte cu Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, sunt reuniți la Palatul Victoria, unde caută un alt candidat la Primăria...

Eurostat: România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023,...
Ultima oră
Pe aceeași temă