La aproape trei decenii de la căderea comunismului, România liberă a vrut să clarifice care erau privilegiile nomenclaturii comuniste și cât de extravangante ar putea fi considerate în contextul european.
Istoricul și scriitorul Cristian Vasile susține că cele mai comune privilegii ale nomenclaturii comuniste priveau faptul că „activiştii de partid beneficiau de case speciale, centre de odihnă şi recreere, policlinici speciale, ca şi de posibilitatea de a se trata în spitale inaccesibile cetăţeanului simplu (inclusiv din străinătate). Mai trebuie amintite şi vilele de la Snagov.
Există însă şi un aspect mai puţin investigat. Anumiţi miniştri sau înalţi demnitari comunişti au recurs la adevărate <<inginerii>> locative: profitând de complicităţi din sistemul de atribuire şi administrare a imobilelor, şi-au trecut locuinţele de serviciu la ICRAL (Întreprinderea de Construcţii, Reparaţii şi Administrare Locativă) şi apoi au profitat de momente favorabile pentru a şi le cumpăra la preţuri modice”.
Beneficiari: copiii și familiile
Pe lângă acestea, exista şi un întreg sistem de favorizare a celor sus-puşi şi a familiilor, rudelor şi prietenilor apropiaţi. “Copiii de ştabi comunişti obţineau note mai bune, poziţii influente în organizaţiile de tineret comunist, în diverse asociaţii etc. În plus, erau admişi mai uşor în facultăţi, inclusiv la cele umaniste sau cele ale frontului cultural-ideologic, interzise copiilor proveniţi din familii cu probleme, cu un dosar politic «pătat» (origini sociale «nesănătoase»). Cunosc mai mulţi tineri ingineri care, după 1989, s-au înscris la facultatea de istorie, deoarece în timpul comunismului un astfel de traseu şcolar sau universitar le-a fost inaccesibil din cauza sistemului totalitar care opera cu astfel de discriminări”, susține istoricul.
Primăverii de Berlin
Existau privilegii ale nomenclaturii comuniste din România, cum se practica în majoritatea statelor comuniste. „Nu aş spune că privilegiile din România postbelică erau diferite de cele din alte state comuniste din Europa de Est. Numai că ele au ieşit mai mult în evidenţă în spaţiul autohton, la finele anilor 1980, din cauza regimului teribil de austeritate la care Nicolae Cea-uşescu şi elita restrânsă din jurul său au supus populaţia: drastice economii de curent, de gaze naturale, produse de strictă necesitate etc. Lipsurile de toate felurile, penuria, foametea, frigul din ultimii ani de regim Ceauşescu au făcut ca diferenţele dintre omul obişnuit şi nomenclatură să pară şi să fie stridente”, ne-a explicat Cristian Vasile.
Istoricul ne-a oferit și un exemplu edificator de privilegii comune: „Este frapantă segregarea capitalelor comuniste, delimitarea unei zone bine situate, cu construc-ţii mai selecte în raport cu restul oraşului, unde s-a înstăpânit noua clasă, cum o numea «Milovan Djilas». În Bucureşti a fost cartierul Primăverii, în Berlin (R.D. Germană) a fost Pankow etc.
Şefii partidului unic, membrii Biroului Politic (ai Comitetului Politic Executiv), înalţii funcţionari de partid şi de stat locuiau în vile de care se îngrijea Gospodăria de Partid, care uneori le şi dota cu mobilier special, chiar tablouri (confiscate de la particulari, de la demnitari burghezi sau ai regimurilor autoritare, precum Mihai Antonescu) etc. După 1948, comuniştii şi luptătorii antifascişti (cei deţinuţi, internaţi etc. în regimurile burgheze) au primit bunuri şi obiecte (inclusiv piane, monede, bijuterii ş.a.), în folosinţă gratuită, în valoare de zeci de mii de lei”, ne-a precizat Cristian Vasile.
DIFERENȚE. Segregația bunurilor alimentare
Istoricul Liviu Brătescu susține că regimul comunist a avut mereu grijă să recompenseze fidelitatea celor mai activi membri din cadrul nomenclaturii. „Cel mai frustrant a fost accesul la un sistem de alimentaţie publică separat, în condiţiile în care pentru restul populaţiei sistemul cartelelor şi lipsa efectivă a unor alimente era cuvântul de ordine.
Nicolae şi Elena Ceauşescu beneficiau de servicii private care le permiteau să ducă o viaţă luxoasă comparativ cu restul populaţiei. Libertatea de mişcare, în ţară şi în afara ei , achiziţionarea de bunuri inaccesibile pentru cei mai mulţi dintre români, haine după moda occidentală, bijuterii scumpe, au fost doar câteva dintre privilegiile de care se bucura preşedintele comunist al României”, ne-a precizat istoricul.
"Nu aş spune că privilegiile din România postbelică erau diferite de cele din alte state comuniste din Europa de Est. Numai că ele au ieşit mai mult în evidenţă în spaţiul autohton, la finele anilor 1980", CRISTIAN VASILE, ISTORIC
