16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialCel mai aglomerat weekend de la începutul sezonului estival: 60.000 de maşini...

Cel mai aglomerat weekend de la începutul sezonului estival: 60.000 de maşini pe Autostrada Soarelui

Aproape 60.000 de autovehicule au fost înregistrate în ultimele două zile pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers Bucureşti- Constanţa, astfel că acest weekend a fost cel mai aglomerat de la începerea sezonului estival, informează Centrul Infotrafic al IGPR, scrie Mediafax. 

 

Numărul estimat al turiştilor veniţi pe litoral depăşeşte 200.000, potrivit datelor furnizate de operatorii de turism, se arată într-un comunicat trimis MEDIAFAX de Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

"Este de aşteptat ca pe parcursul zilei să se circule îngreunat pe DN39 Mangalia- Constanţa, mai ales în staţiunea Eforie-Nord. Este posibil să se formeze coloane de maşini şi la ieşirea de pe autostrada A2 către DN Centura Capitalei, dar mai ales la staţia de taxare de la Feteşti, întrucât mulţi conducători auto preferă să plătească taxa de pod la singurele ghişee destinate achitării pe loc a tarifului (câte o casierie pe fiecare sens de mers, pe benzile numărul unu)", conform Centrului Infotrafic.

Pentru a nu se forma coloane de autovehicule şoferii pot trece liber pe benzile doi şi trei, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa să se plătească în avans sau ulterior, până la ora 24 a zilei următoare trecerii, la staţiile de distribuţie a carburanţilor autorizate sau prin SMS, la numărul 7577, se mai arată în comunicatul de presă.

Deoarece pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa circulaţia va fi foarte intensă poliţiştii recomandă conducătorilor auto să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă; să respecte limitele legale de viteză; să folosească luminile de întâlnire; să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie; să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii; să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate.

De asemenea, dinspre Constanţa, pentru evitarea aglomeraţiei, pot fi folosite şi rutele DN2A Constanţa – Hârşova; DN3 Constanţa – Murfatlar – Ostrov – Călăraşi (traversare cu bacul).

Centrul Infotrafic anunţă că şi pe autostrada A1 Piteşti – Bucureşti va creşte semnificativ traficul, mai ales înainte şi după lăsarea serii.

Cele mai citite

Asociaţia Energia Inteligentă: Furtuna geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice

O furtună geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice sau chiar pentru comunităţile care s-ar baza exclusiv pe energie electrică, arată...

Record la Târgul de Carte de la Torino. 222.000 de vizitatori

Târgul de Carte de la Torino pare să își asigure un loc în recordurile de prezență, cu o estimare de 222.000 de vizitatori la...

Cum să calmezi mâncărimea și disconfortul bebelușului tău? Află în cartea VindecaDAI

Afecțiunile pielii sunt îngrijorări normale ale părinților, în primele luni de viață ale bebelușilor și nu numai. Află acum modul natural de vindecare...
Ultima oră
Pe aceeași temă