19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialDosarul de sclavie din Argeș. CRJ cere autorităților măsuri pentru protejarea victimelor:...

Dosarul de sclavie din Argeș. CRJ cere autorităților măsuri pentru protejarea victimelor: De ce nu s-a intervenit mai devreme?

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a solicitat, joi, autorităţilor să ia măsuri pentru protejarea celor 40 de victime din din comuna Brevoești, județul Argeș, care au fost private de libertate, precizând că acestea se află într-o „poziție de vulnerabilitate extremă”.

„În urma acţiunii DIICOT din data de 13 iulie ce viza destructurarea mai multor grupări infracţionale specializate în trafic de persoane şi trafic de minori, CRJ solicită autorităţilor implicate – Poliţia Română, DIICOT, DGASPC, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – luarea măsurilor de protecţie a victimelor, minori şi adulţi, aflaţi într-o poziţie de vulnerabilitate extremă”, precizează CRJ, într-un comunicat de presă remis redacției.

Centrul de Resurse Juridice adresează mai multe întrebări privind cazul de sclavie din Argeș. „Este reală ştirea cum că DIICOT cercetează acest caz de patru ani, timp în care ştia de răpirea, sechestrarea şi abuzarea mai multor persoane vulnerabile? Şi dacă este aşa de ce nu a intervenit mai devreme pentru eliberarea victimelor?”.

Citește și: FOTO + VIDEO: 38 de persoane, reținute în dosarul de sclavie din județul Argeș. Consilier local, despre una dintre victime: L-a pus în lanț ca să nu plece

Astfel, sursa citată susţine că statul român nu a construit pârghiile necesare pentru protejarea victimelor traficului de persoane şi traficului de minori, ceea ce ridică mai multe întrebări privind existenţa serviciilor şi adăposturilor specializate, a psihologilor specializaţi în consilierea acestora, privind pregătirea victimelor în vederea audierii, protejarea identităţii lor. 

Procurorii DIICOT Pitești au efectuat, miercuri dimineață, percheziții la 40 de persoane, suspectate că ar fi recrutat sau răpit oameni săraci sau copii cu dizabilități, pe care i-ar fi pus să cerșească sau să muncească în gospodăriile acuzaților.

Aceste persoane sunt acuzate că, începând cu anul 2008 şi până în prezent, ar fi constituit mai multe grupuri infracţionale organizate structurate pe baza relaţiilor de familie, care ar fi recrutat aproximativ 40 de persoane minore şi majore prin constrangere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea le-ar fi exploatat, supunându-le la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat. Printre victime se numără copii, dar şi persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice ori cu situatii materiale precare, care ar fi fost forţate să muncească sau să practice cerşetoria. 

„În unele cazuri, victimele erau răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări şi autogări) sau chiar din propriile locuinţe şi ulterior transportate de către membrii grupurilor infracţionale la domiciliile lor, unde aceştia prin constrângere forţau victimele să efectueze zilnic diverse munci şi activităţi atât în gospodăriile suspecţilor cât şi în proximitatea localităţii, respectiv: să măture în curte, să spele rufe, să îngrijească animale domestice, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localităţii şi să transporte masa lemnoasă cu ajutorul cailor înapoi în gospodării unde lemnele erau încărcate în autoutilitarele suspecţilor care se deplasau cu acestea în zona de sud a României (în principal în judeţele Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj), unde comercializau ilegal cantităţile de lemne sustrase”, conform DIICOT.

Citește și: FOTO + VIDEO. Sclavii din Argeș: Zeci de copii și adulți ar fi fost obligați să cerșească, să mănânce de pe jos și să muncească forțat. Cinci persoane erau legate în lanțuri

Anchetatorii susţin că acuzații ar fi avut mai multe metode prin care îşi forţau victimele să presteze muncile respective. Astfel, victimele ar fi fost amenințate și lovite repetat, fiind ținute permanent sub supraveghere.

„De cele mai multe ori, victimele nu primeau mâncare, iar cand primeau li se ofereau resturi de mâncare, erau legate (cu lanţuri sau chingi) sau încuiate pe timpul nopţii pentru ca acestea să nu poată fugi, iar unor victime li se aplicau tratamente umilitoare (erau dezbrăcate complet şi udate alternativ cu apa rece şi caldă; erau legate de mâini şi picioare şi puse sa mănânce de pe jos, erau puse să se bată între ele pentru amuzamentul suspecţilor, li se arunca mâncarea pe jos etc). Există suspiciunea că unele dintre victime au fost violate sau abuzate sexual”, au susținut procurorii DIICOT.

 În urma perchezițiilor, procurorii DIICOT au descoperit cinci persoane legate în lanțuri, dintre care trei adulți și doi minori, cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani. Totodată, a fost găsită şi ridicată o sumă totală de 228.000 de lei, aproape un kilogram de bijuterii din aur, nouă drujbe, precum și trei autoutilitare care ar fi fost folosite în activitatea infracțională.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, 40 de copii și tineri au fost supuși, timp de opt ani, unui tratament dur.  „De cele mai multe ori, nu li se dădea de mâncare, nu primeau mâncare, iar dacă primeau, li se ofereau resturi de mâncare, victimele erau ţinute în lanţuri şi în chingi, pentru a nu putea fugi. De asemenea, erau udate alternativ cu apă caldă şi rece, erau puse să se bată pentru amuzamentul suspecţilor”, potrivit Digi24.

Câţiva tineri au reuşit să plece după doi – trei ani de chin. Nu au depus niciodată plângere la poliţie de frică. Un tânăr le-a povestit anchetatorilor că a ajuns la Berevoeşti după ce i s-a promis un loc de muncă plătit cu 1000 de lei pe lună. Urma să fie şofer pe unul dintre camioanele folosite pentru transportul lemnului furat, însă a doua zi a fost sechetrat, bătutut şi forţat să muncească gratis. 

 

 

 

 

Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă