22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCercetări în cazul accidentului de la Brăila. Ce spun anchetatorii

Cercetări în cazul accidentului de la Brăila. Ce spun anchetatorii

Anchetatorii spun că autorul accidentului de luni, de la Brăila, circula cu o viteză excesivă și pe contrasens. Nu consumase alcool, însă polițiștii l-au suspectat că ar fi consumat droguri și l-au dus la spital pentru recoltare de probe de sânge și urină. El este cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă. 

”La data de 4 aprilie 2016, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila s-a înregistrat o cauză având ca obiect accidentul de circulaţie petrecut la aceeaşi dată în municipiul Brăila, soldat cu decesul a 5 persoane şi vătămarea corporală a alteia”, transmit procurorii.

Cum s-a produs accidentul

La locul accidentului s-a deplasat o echipă complexă formată din ofiţeri criminalişti, ofiţeri de poliţie rutieră, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila pentru a efectua cercetarea la faţa locului, în urma căreia au rezultat următoarele:

Anchetatorii arată că ”la data de 4 aprilie 2016, o persoană aflată la volanul unui autoturism marca „Renault Megane”, pe fondul vitezei excesive şi a deplasării pe contrasens, a încercat să evite impactul cu o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus, motiv pentru care a virat brusc stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, pătrunzând direct într-o staţie de autobuz unde a lovit un grup de persoane”.

Citește și: VIDEO. Accidentul din Brăila: Şoferul a consumat droguri

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, şi  i-au fost recoltate probe biologice de sânge şi urină, în vederea stabilirii alcoolemiei şi/sau a consumului de substanţe cu efect halucinogen.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză.

 

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Nicuşor Dan promite înlocuirea a 280 de km de reţea de termoficare, reabilitarea a 5 poduri şi pasaje şi achiziţionarea de noi tramvaie

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a prezentat luni priorităţile pentru un al doilea mandat, printre care se numără înlocuirea a 280 de kilometri de reţea...

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan: “Bilanțul lui este matematic zero”

Candidatul PNL pentru funcția de primar general al Capitalei, Sebastian Burduja, a criticat dur activitatea actualului edil, Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută...
Ultima oră
Pe aceeași temă