10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialArma banală care detectează pedofilii

Arma banală care detectează pedofilii

Cetățenilor englezi care vor să se angajeze la școli și fundații din România li se va cere un certificat de bună purtare, din care să reiasă că nu au comis în trecut acte de agresiune sexuală împotriva minorilor.

Profesorul britanic de literatură Simon Harris, 55 de ani, a stat 15 luni în închisoare în anul 2009 în țara sa, pentru posesie de material pornografic cu copii. Harris avea interdicție de a părăsi Marea Britanie, dar a convins judecătorii să i-o ridice. Apoi a plecat în Kenya, unde a lucrat ca voluntar al unei fundații de ajutorare a copiilor străzii. Șase ani mai târziu, a fost condamnat la 17 ani de închisoare după ce s-a descoperit că abuzase mii de copii africani, pe care îi ademenea în casa sa. Harris și-a construit o reputație respectabilă în satul de lângă Nairobi unde lucra, nimeni nu a bănuit ce orori se petreceau în casa sa.

„Harris este doar vârful aisbergului, doar un caz din multe altele de agresori sexuali de minori din Marea Britanie care călătoresc peste hotare, în zone vulnerabile, și caută să se integreze în organizații prin care să aibă acces la copii,” a spus ieri Annabel Wilson, ofițer al Comandamentului Exploatarea Copiilor și Protecție Online din cadrul Agenției Naționale de Combatere a Criminalității din Marea Britanie, în cadrul conferinței de lansare a Certificatului Internațional de Protecție a Copilului.

Abuzurile lui Simon Harris ar fi fost poate evitate dacă în Kenya ar fi fost disponibil acest instrument, prin care organizațiile care lucrează cu copii pot afla informații detaliate din cazierul cetățenilor sau rezidenților britanici pe care vor să îi angajeze.

Mai exact, odată cerut acest certificat, respectivul angajat trebuie să trimită o aplicație la Biroul de Caziere Judiciare din Marea Britanie, care îi va trimite un document cu toate condamnările, sancțiunile, avertismentele primite, precum și investigații în curs al căror subiect a fost până la acel moment. Certificatul va menționa, de asemenea, dacă respectiva persoană a fost inclusă în Registrul Agresorilor Sexuali, un al instrument disponibil în Marea Britanie.  Acesta va înmâna apoi organizației angajatoare acel certificat, iar aceasta va decide dacă angajează persoana respectivă, pe baza informațiilor din document.

Certificatul a fost lansat ieri și în România, a 75-a țară în care se introduce acest instrument destinat protecției copiilor, după state precum Tailanda, Vietnam, Ucraina, Spania, India. Astfel, orice organizație din România – școală, fundație, biserică etc. – care implică lucrul cu copii poate cere cetățenilor britanici angajați sau pe care dorește să-i angajeze un așa-numit certificat internațional de protecție a copilului.

46.000 de pedofili în Marea Britanie, 100 în România

Instrumentul a fost lansat de Agenția Națională de Combatere a Criminalității din Marea Britanie, împreună cu Ambasada Marii Britanii la București.

“Responsabilitatea noastră de a proteja copiii împotriva abuzurilor nu se oprește la granița Marii Britanii. Abuzul sexual asupra copiilor este o infracțiune extrem de serioasă și trebuie să o abordăm în consecință,” a spus Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell.

Certificatul a fost introdus în România în urma unei colaborări cu Poliția Română.

„Copiii români sunt la fel de vulnerabili ca și copiii din alte țări. La noi nu este o problemă majoră, când vorbim de număr de cazuri, dar am avut, pe unele le-am transmis și presei,” a spus inspectorul general adjunct al Poliției Române, Virgil Spiridon, prezent la conferință.

Printre aceste cazuri se numără cel al britanicului de 67 de ani arestat în ianuarie 2015 la Pitești, care fusese dat în urmărire internațională pentru comiterea a 23 de infracțiuni de acte sexuale cu minori în Marea Britanie. În 2011, Poliția a arestat un alt pedofil englez, care abuza copii din Petroșani. Acesta se afla în România pentru turism sexual și a întreținut raporturi sexuale cu mai mulți minori din Valea Jiului. Cunoscut este și cazul cetățeanului britanic prins de polițiști în anul 2009 într-un apartament din București, în timp ce se pregătea să întrețină relații sexuale cu doi minori. Poliția a transmis atunci că bărbatul întreținuse raporturi sexuale cu peste 20 de minori, oferindu-le între 100 și 350 de lei. Un alt caz s-a petrecut la Vaslui, unde un șofer din Glasgow a fost arestat pentru pedofilie. Scoțianul atrăgea în cabina TIR-ului său băieți pe care îi vedea îmbrăcați sărăcăcios.

Chiar dacă numărul de agresiuni sexuale asupra minorilor români ale unor cetățeni britanici nu este alarmant, după cum spune Spiridon, implementarea instrumentului este necesar pentru că agresorii transnaționali caută exact acele țări în care accesul lor la copii este slab controlat.

 „Aș încuraja toate țările să arunce o privire asupra propriilor instrumente de verificare a persoanelor care lucrează cu copii, a fost mesjaul lui Jamie Saunders,” directorul Unității Naționale de Criminalitate Informatică din cadrul Agenției Naționale de Combatere a Criminalității din Marea Britanie.

Potrivit datelor Poliției Române, în România au fost înregistrate anul trecut 100 de cazuri de pedofilie. Spre comparație, în Marea Britanie, țară cu 65 de milioane de locuitori, numărul cazurilor a atins cifra de 43.000 în 2014.

România nu are un registru al agresorilor sexuali, singurul instrument general de urmărire a trecutului infracțional este cazierul. Cifra de 100 de agresiuni sexuale asupra minorilor pe anul 2014 nu înseamnă obligatoriu că în România sunt puțini agresori sexuali de minori, ci poate însemna că aceștia nu au fost descoperiți de forțele de ordine.  

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă