13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCheloo, condamnat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității,...

Cheloo, condamnat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității, la o școală sau la Primăria din Adunaţi

Solistul trupei Paraziţii, Cătălin Ştefan Ion, cunoscut drept „Cheloo”, a fost condamnat de Tribunalul Prahova la doi ani de închisoare cu suspendare,  dar și la 100 de zile de muncă în folosul comunității, la o şcoală generală sau la Primăria din Adunaţi, informează Mediafax.

Magistrații Tribunalului Prahova au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Cătălin Ştefan Ion cu procurorii DIICOT Ploieşti. Astfel, Cheloo a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, perioadă de încercare de patru ani şi o amendă penală.

„Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 180 zile amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă din cursul anului 2014. Stabileşte cuantumul unei zile de amendă penală la 25 lei, inculpatul urmând să achite astfel suma de 4.500 lei cu titlu de amendă penală”, se arată în sentinţa Tribunalului Prahova.

Totodată, Cheloo este obligat să presteze şi muncă în folosul comunităţii, fie la Primărie, fie la o Şcoală Gimnazială. Potrivit Tribunalului Prahova „inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Adunaţi sau al Şcolii Gimnaziale Radu Severa Novian Adunaţi pe o perioadă de 100 zile lucrătoare”.

Decizia nu este defintivă.

Primarul comunei prahovene Adunaţi a precizat, pentru News.ro, că artistul este al patrulea condamnat trimis să muncească pentru comunitate în această localitate. Potrivit edilului, ceilalți trei au fost puși să sape, să taie lemne sau să facă curat în comună.

Întrebat ce o să-i dea de muncă lui Cheloo, edilul a spus: „Îl întrebăm pe dânsul: «Ia zi, tu ce crezi să ai putea să faci pentru localitate, că uite, ai ochi format şi ochi de critic, ai mai criticat localitatea, că colo nu-i aşa, colo nu-i aşa…»”, a afirmat primarul, citat de News.ro.

Cheloo a fost cercetat de DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. În 2014, zeci de persoane au fost aduse la audieri în acest dosar. Atunci procurorii au confiscat, în urma percheziţiilor făcute acasă la cântăreţ, o cantitate de câteva grame de cannabis.

Cele mai citite

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...
Ultima oră
Pe aceeași temă