12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialChiftelele de la Ikea România NU conţin carne de cal

Chiftelele de la Ikea România NU conţin carne de cal

Un raport al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, dat luni publicităţii, anunţă că nu s-a depistat carne de cal în chifetelele comercializatr în restaurantul Ikea România, potrivit b1ro.

Chiftelele au fost retrase, pe 25 februarie, după ce s-a găsit carne de cal în compoziţia acestor produse comercializate la Ikea Cehia.

“Inspectorii ANSVSA, în condiţiile absenţei unei notificări oficiale prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, s-au autosesizat şi au prelevat probe atât din chifteluţe, cât şi din alte produse din carne, comercializate de către magazinul IKEA din România. Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a finalizat analizele pentru respectivele produse, iar rezultatul a fost negativ pentru carne de cal”, se arată într-un comunicat ANSVSA.

O decizie similară a fost anunţată şi în Bulgaria. Agenţia bulgară pentru securitate alimentară a anunţat că produsele din carne vândute de către gigantul suedez nu conţin carne de cal.

Cele mai citite

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...

Nicu Ștefănuță: „Cetățenii vor putea să fie despăgubiți de primării dacă se îmbolnăvesc din cauza aerului poluat”

Românii care se îmbolnăvesc din cauza poluării pot cere despăgubiri autorităților locale, după ce directiva privind calitatea aerului a fost votată astăzi la Strasbourg...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...
Ultima oră
Pe aceeași temă