2.2 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialCinci bombe au fost găsite pe un bulevard din Constanța

Cinci bombe au fost găsite pe un bulevard din Constanța

Cinci obuze de artilerie neexplodate din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite, miercuri, de mai mulți muncitori care făceau săpături pentru a ajunge la o conductă de gaze, pe bulevardul Ferdinand din municipiul Constanța, în fața unui bloc, conform Mediafax.

Un angajat al unei firme de gaze a sesizat, miercuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ”Dobrogea” al judeţului Constanţa, solicitând intervenţia pompierilor militari pentru ridicarea unui proiectil neexplodat, găsit pe bulevardul Ferdinand din municipiul Constanța, în timpul unor săpături în zona unui bloc.

Zona a fost securizată cu ajutorul polițiștilor, iar la fața locului s-a deplasat echipajul pirotehnic al ISU ”Dobrogea”.

Pompierii militari au mai descoperit alte patru bombe de aruncător, calibru 82 milimetri, din cel de-al doilea război mondial.

Muniţia a fost ridicată de către pirotehnicieni, urmând să fie distrusă.

Cele mai citite

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...
Ultima oră
Pe aceeași temă