11.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialCinci persoane din Alba, în vizorul polițiștilor pentru că înscenau accidente cu...

Cinci persoane din Alba, în vizorul polițiștilor pentru că înscenau accidente cu maşini de lux pentru asigurări

Cinci persoane din judeţul Alba sunt cercetate de polițiști, întrucât sunt sunt acuzate că au înşelat firme de asigurări. Bărbații au înscenat accidente rutiere în care au fost implicate maşini de lux şi si au încasat ilegal despăgubirile, informează Mediafax.

 Poliţiştii au făcut, marţi, nouă percheziţii, dintre care cinci în municipiul Alba Iulia, două la Mihalţ şi câte una la Ighiu şi Crăciunelu, la locuinţele a cinci persoane bănuite că ar fi înşelat mai multe societăţi de asigurare, potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba.

În cadrul percheziţiei efectuate la domiciliul uneia dintre persoane au fost găsite o armă de vânătoare şi 64 de cartuşe pentru această armă şi un pistol cu gaze cu 55 de cartuşe, toate deţinute fără drept.

Poliţiştii au stabilit că, în perioada 2011-2012, un bărbat din comuna Mihalţ, judeţul Alba, a înscenat trei accidente rutiere în care au fost implicate maşini de lux, pentru care erau încheiate asigurări obligatorii şi Casco.

Pentru a induce în eroare autorităţile şi firmele de asigurare, bărbatul a declarat că la volanul autoturismelor implicate în accidente se aflau alte persoane, iar în acest fel cei cinci au încasat fără drept suma de 188.000 lei cu titlu de despăgubiri, în dauna a trei societăţi de asigurare.

În urma descinderilor desfăşurate marţi, patru persoane din cei cinci suspecţi au fost găsite şi au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba pentru audieri, iar al cincilea suspect este căutat în continuare de poliţişti.

Cei cinci suspecţi sunt acuzaţi de înşelăciune, fals în declaraţii şi uz de fals

 

Cele mai citite

FCU Craiova și FC Voluntari, în Liga a 2-a! Dinamo și FC Botoșani au prins barajul

FCU Craiova și FC Voluntari vor juca din sezonul viitor la matineu, în timp ce Dinamo și FC Botoșani au prins locurile de baraj,...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...

Forțele israeliene continuă ofensiva în Gaza dinspre nord și sud

Luni, forțele israeliene au pătruns adânc în ruinele de la marginea de nord a Fâșiei Gaza pentru a recuceri o zonă de la luptătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă