10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCinci persoane reţinute de DNA Alba pentru fraude cu fonduri europene, arestate...

Cinci persoane reţinute de DNA Alba pentru fraude cu fonduri europene, arestate preventiv

Cinci persoane, între care reprezentanţii a două firme de construcţii şi doi notari publici din Braşov, reţinute de procurorii DNA Alba într-un dosar privind falsuri şi înşelăciuni în proiecte europene au fost arestate preventiv de Curtea de Apel Alba Iulia, informează Mediafax.

Decizia nu este definitivă.

Cele cinci persoane erau reţinute pentru falsuri în derularea unor proiecte europene, înşelăciune sau abuz în serviciu, se arăta într-un comunicat transmis marţi, de DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Astfel, Mihail Iordache, administrator al SC Cast SRL, a fost reţinut pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, înșelăciune, omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri europene, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri.

Simona Mariana Luther, reprezentant legal al SC Passavant Roediger Romania SRL, a fost reţinută pentru complicitate la omisiune de a furniza cu știință datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri europene, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri.

Printre persoanele reţinute sunt doi notari publici din Braşov, Georgeta Daniela Beşchia şi Valeria Doina Buzea, cele două fiind acuzate de mai multe infracţiuni de abuz în serviciu în formă continuată, complicitate la tentativa de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, şi complicitate la înșelăciune.

Cea de-a cincea persoană reţinută în acest dosar, Cristina Tudorache, este acuzată de complicitate la tentativa de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la tentativa de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (56 acte materiale), complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (11 acte materiale).

Instanţa a admis, în noaptea de marţi spre miercuri, propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia de arestare preventivă a celor cinci persoane reţinute pentru falsuri şi înşelăciuni în proiecte europene, începând din 4 martie şi până în 2 aprilie, a decșarat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.

Muntean a spus că în cazul unei a şasea persoane, pentru care procurorii anticorupţie au făcut propunere de arestare preventivă în lipsă, s-a dispus măsura cerută, pe o durată de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului.

Hotărârea Curții de Apel a fost atacată prin contestaţie de cele cinci persoane arestate, competenţa de soluţionare a contestaţiei revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, relatează aceeași sursă.

Potrivit sursei citate, procurorii anticorupţie au stabilit că infracţiunile au legătură cu derularea unor contracte în cadrul unor proiecte europene implementate de societăţi ce au ca acţionari administraţii locale sau judeţene din Sibiu şi Prahova.

Astfel, conform comunicatului, în 6 aprilie 2011, între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitate de autoritate contractantă, și SC Apă Canal SA Sibiu, în calitate de beneficiar, a fost încheiat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu – POS Mediu 2007-2013 contractul având ca obiect "Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov", în valoare totală de 421.453.177 lei fără TVA, din care 322.483.325,81 lei finanțare nerambursabilă.

În cadrul acestui contract, SC Apă Canal SA Sibiu a încheiat 11 contracte de lucrări și patru contracte de servicii.

În ceea ce privește contractul având ca obiect proiectarea, elaborarea documentațiilor pentru obținere avize și autorizații, DTAC, construcție "Stație de Epurare Ape Menajere pentru localitatea Ocna Sibiului", s-a publicat anunțul SEAP nr. 139441/5.10.2012. Conform celor înscrise în anunțul de participare, contractul era finanțat în proporție de 76,54% fonduri europene prin POS Mediu 2007-2013.

Pentru calificare, în ceea ce privește procedura licitației, agenții economici trebuiau să demonstreze, sub sancțiunea excluderii, faptul că au o "experiență similară", respectiv că "în ultimii cinci ani au dus la bun sfârșit lucrări de execuție a cel puțin unei stații de epurare a apei uzate cu o capacitate de minim 2.000 PE", în cadrul unor contracte de proiectare și execuție.

La licitația organizată în 4 decembrie 2012, s-a prezentat și SC Construcții Napoca SA, care a și câștigat licitația, dovedind "experiența similară" prin susținerea acordată, în condițiile art. 190 din OUG 34/2004, de către un terț susținător, societate comercială înregistrată în Liban.

De documentația respectivă, care potrivit procurorilor a fost întocmită în fals, s-a ocupat un presupus reprezentant al terțului susținător împreună cu inculpata Cristina Tudorache, pe baza înțelegerii cu reprezentanții SC Construcții Napoca SA.

Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice, au fost autentificate la birourile notarilor Valeria Doina Buzea și Georgeta Daniela Beșchia, care, potrivit procurorilor, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte.

Anchetatorii au mai stabilit că despre documentele depuse în cadrul procedurii a luat cunoștință şi Ștefan Florea Dimitriu, în calitate de administrator al SC Construcții Napoca SA, care le-a contrasemnat, inclusiv pe cele falsificate, deși la dosarul de achiziție a fost identificată o împuternicire prin care era mandatată o altă persoană pentru semnarea oricărui document din procedura atribuirii contractului. În urma verificărilor efectuate a rezultat că această persoană nu a semnat niciun document în numele SC Construcții Napoca SA.

Întrucât, pe parcursul executării contractului, s-au înregistrat nereguli și întârzieri, SC Apă Canal SA s-a adresat societății susținătoare, în vederea implicării acesteia în executarea contractului, conform prevederilor legale. La acea solicitare, firma respectivă a răspuns că procura de reprezentare este falsă și că înțelege să nu-și îndeplinească obligațiile din contract.

Astfel, în 31 decembrie 2013, SC Apă Canal SA Sibiu a reziliat contractul respectiv.

Al doilea caz cercetat de DNA prevede un proiect derulat de SC Hidro Prahova SA, al cărei acționar majoritar este Consiliul Județean Prahova.

Societatea a fost beneficiarul finanțării europene alocate prin POS Mediu proiectului "Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Prahova", în valoare totală de 822.819.366 lei, din care 548.313.554 lei contribuție POS Mediu 2007-2013, și 274.505.812 lei, contribuție a beneficiarului.

În calitate de beneficiar al acestui proiect, SC Hidro Prahova SA a organizat, prin intermediul Unității de Implementare a Proiectelor – UIP din cadrul companiei, licitațiile pentru atribuirea tuturor contractelor de consultanță și execuție. În anul 2012, Comisia de evaluare a ofertelor constituită la nivelul SC Hidro Prahova SA, din cele şapte oferte conforme depuse pentru atribuirea contractului de lucrări nr. 1 Breaza, a declarat câștigătoare oferta unei asocieri de firme – SC Cast SRL și societatea libaneză menţionată anterior.

Ulterior adjudecării licitației, reprezentanții firmei libaneze au solicitat oficial retragerea din asociere, cerere care nu a fost acceptată de reprezentanții SC Hidro Prahova SA Ploiești, întrucât experiența tehnică a asocierii a fost asigurată de această societate.

Până în luna noiembrie 2013, asocierea desemnată câștigătoare nu a făcut nicio lucrare. De asemenea, pe parcursul aceluiași an, reprezentanții firmei libaneze au încercat să cesioneze 49% din partea lor de contract celor de la SC Cast SRL, soluție neacceptată însă de către SC Hidro Prahova SA Ploiești.

La fel, s-a încercat cesionarea a 94,98% din contract către SC Passavant Roediger România SRL, soluție de asemenea neacceptată.

Abia în 31 decembrie 2014, SC Hidro Prahova SA Ploiești a acceptat cesionarea, de către societatea libaneză, a 49% din întreaga lucrare către societatea Passavant Roediger Romania SRL.

Prealabil încheierii acestui contract însă, prin reprezentanții desemnați, SC Cast SRL a încheiat, în 25 noiembrie 2013, un alt contract ascuns cu SC Passavant Roediger Romania SRL, prin care asocierea de firme cesiona 97% din contractul semnat cu SC Hidro Prahova, ignorând astfel soluția de respingere.

Potrivit procurorilor, acest contract, necomunicat SC Hidro Prahova, a fost cel care a produs efecte între părți, dovadă faptul că în 14 martie 2014, la doar o zi după ce s-a încasat avansul de 7.705.590,96 lei, suma de 7.474.407,23 lei a fost transferată în contul escrow aparținând SC Passavant Roediger Romania SRL, deschis în baza contractului din 25 noiembrie 2013, iar în aceeaşi zi, în contul SC Cast SRL a fost virată suma de 231.167,73 lei, reprezentând 3% din valoarea avansului.

Apoi, în 18 martie 2014, SC Passavant Roediger Romania SRL a virat în contul SC Cast SRL suma de 350.251,06 lei.

Din partea SC Passavant Roediger Romania SRL, atât contractul, cât și deschiderea contului escrow au fost semnate de inculpata Simona Mariana Luther.

Și de această dată, întreaga documentație a fost falsificată de către același presupus reprezentant al firmei libaneze împreună cu inculpata Cristina Tudorache, pe baza înțelegerii cu administratorul SC Cast SRL, inculpatul Mihail Iordache.

Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice, au fost autentificate la birourile notarilor publici menţionaţi anterior, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte.

Procurorii anticorupţie au dispus, tot marţi, măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile pentru Ştefan Florea Dimitriu, administrator al SC Construcții Napoca SA până în luna ianuarie 2015, care este şi preşedintele Camerei de Comerţ Cluj, el fiind acuzat de tentativă de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi tentativă de înșelăciune.

Procurorii DNA Alba au făcut, luni, 11 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Prahova, Cluj şi Braşov, într-un caz de fraude cu fonduri europene şi fapte de corupţie şi au descins şi la locuinţa preşedintelui Camerei de Comerţ Cluj, Ştefan Dimitriu, precum şi la o firmă pe care acesta a condus-o, SC Construcţii Napoca SA.

Ștefan Dimitriu declara, luni, că procurorii ridicau documente legate de o lucrare derulată cu fonduri europene la Luncani, judeţul Cluj, fiind vorba despre o lucrare de canalizare, reabilitarea unei grădiniţe şi o lucrare de tratare a apei, executate de SC Construcţii Napoca SA.

Potrivit președintelui CCI Cluj, valoarea de licitaţie a lucrărilor a fost de nouă milioane de lei, fără TVA.

Întrebat ce acuzaţii sunt aduse de către procurorii DNA, Dimitriu spunea că ar fi vorba despre o firmă din Braşov care a furnizat companiei Napoca Construcţii – din conducerea căreia făcea parte la momentul derulării lucrărilor – un utilaj pentru staţia de tratare şi epurare a apei.

De asemenea, procurorii DNA au precizat că în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

 

Cele mai citite

Care sunt cele mai populare trenduri în amenajarea băilor din hoteluri?

Hotelurile sunt esențiale în turism deoarece sunt locuri în care clienții doresc să se simtă ca acasă în timpul șederii lor. De aceea, este...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...
Ultima oră
Pe aceeași temă