10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCine a preluat șefia știrilor TVR

Cine a preluat șefia știrilor TVR

Noua directoarea a Direcției Știri din TVR este Ioana Popescu, în timp ce conducerea interimară a Direcţiei Programe din Televiziunea Română a fost preluată de Carlea Tompea, potrivit Mediafax. 

Irina Radu a numit noi persoane la conducerea acestor direcţii din SRTv, după ce, luni, Raluca Stroe Brumariu a demisionat de la conducerea Ştirilor TVR, iar Gabriel Gherghescu şi-a dat demisia din funcţia de director interimar de Programe, ca urmare a reacţiei întârziate pe care TVR a avut-o în cazul relatării, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a informaţiilor despre incendiul izbucnit în clubul Colectiv din Bucureşti, în urma căruia au murit 32 de persoane.

În prezent, Ioana Popescu ocupă şi funcţia de director interimar al TVR 2. De asemenea, Ioana Popescu a fost producător executiv în Direcţia Emisiuni Informative şi Sport din TVR în perioada în care Ştirile TVR erau conduse de Claudiu Lucaci.

Pe de altă parte, Carla Tompea a fost director al fostei televiziuni cu profil informativ TVR Info, pe vremea când preşedinte-director general al Televiziunii Române era Alexandru Lăzescu. De asemenea, Carla Tompea a fost redactor-şef al Redacţiei Ştiri de la TVR Iaşi.

Televiziunea Română a prezentat, luni, scuze telespectatorilor pentru modul în care a tratat, “insuficient şi neprofesionist”, tragedia de vineri seară din clubul Colectiv, de la momentul în care s-au petrecut faptele şi până sâmbătă, la ora 7 dimineaţa, când a fost difuzat primul jurnal de ştiri.

“Explicaţiile sau motivele de orice fel pălesc în faţa obligaţiei noastre faţă de public. Măsurile luate şi modificările organizatorice, vă garantăm, ne vor apropia din ce în ce mai mult de televiziunea publică de care România are nevoie şi pe care nu a avut-o de ani de zile”, spune Irina Radu, directorul general interimar al Societăţii Române de Televiziune, într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit Irinei Radu, ca urmare a reacţiei întârziate pe care TVR a avut-o în cazul relatării tragediei petrecute în Bucureşti în noaptea de vineri spre sâmbătă, directorul Departamentului Ştiri, Raluca Stroe Brumariu, şi directorul interimar de Programe, Gabriel Gherghescu, şi-au înaintat demisiile, alte decizii urmând să fie luate în zilele următoare.

Irina Radu a mai spus că, după măsurile de urgenţă luate, începând de luni, TVR va putea acoperi tehnic şi editorial în cel mai scurt timp posibil evenimentele de interes public major. “O procedură internă de tranziţie este aprobată începând de astăzi până la numirea unui nou Consiliu de Administraţie”, a spus Irina Radu.

În plus, Irina Radu a precizat că este necesar ca una dintre televiziunile deţinute în prezent de SRTv să se transforme în canal de ştiri.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...
Ultima oră
Pe aceeași temă