17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialCine este Ilie Botoş, care a preluat conducerea MAI de la Gabriel...

Cine este Ilie Botoş, care a preluat conducerea MAI de la Gabriel Oprea

Ilie Botoş, căruia Gabriel Oprea i-a delegat atribuţiile din Ministerul Afacerilor Interne, este secretar de stat în MAI, prin decizia semnată în martie 2014 de premierul demisionar Victor Ponta.

Botoş a absolvit Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 1990 și a devenit doctor în drept al aceleiași facultăți în anul 2000 – specializarea Criminalistică. Tema lui de doctorat a fost „Metodologia cercetării atentatelor comise cu arme de foc”.

Citește și: Oprea a renunțat la șefia Ministerului de Interne. MAI va fi condus de Ilie Botoș

În 2 august 2012, generalul Ilie Botoş a fost numit şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), de către ministrul Apărării de atunci, Corneliu Dobriţoiu.

În perioada 1 septembrie şi 1 octombrie 1990, Botoş a deținut funcția de procuror la Procuratura locală Târgu Jiu, iar în intervalul 1 octombrie 1990 şi 11 februarie 1991, aceeași funcție la Procuratura locală Alba Iulia. 

Apoi, între 2 octombrie şi 18 august 1991, Botoş a exercitat funcția de judecător militar la Tribunalul Militar Cluj.  

Între anii 1991-1999, el a ocupat funcția de procuror militar criminalist la Parchetul Militar Cluj, după care a devenit prim procuror militar al acestui parchet, în 1 iulie 1999, funcție pe care a deținut-o până în anul 2002, când a fost încadrat procuror la Parchetul Național Anticorupție.

Până în august 2003, Botoş a deținut funcția de Procuror general adjunct al Parchetului Național Anticorupție.

 A devenit Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție la 30.08.2003, fiind numit prin Decret al Președintelui României, trecând în rezervă din cariera militară cu gradul de general. Însă, în 21 iulie 2006, Ilie Botoş şi-a dat demisia, ca urmare a fugii din România a lui Omar Hayssam  – condamnat în lipsă la 20 de ani de închisoare pentru implicare în răpirea a trei reporteri în Irak.

După demisie, Botoş a fost reactivat pe plan militar cu gradul de general de brigadă MApN. În 25 octombrie 2007, de Ziua Armatei Române, a fost înaintat prin decret de președintele Traian Băsescu în gradul de general-maior cu două stele.

Botoş a mai îndeplinit funcția de șef al Direcției Juridice a M.Ap.N., dar şi funcția de director general adjunct al Direcției Generale de Informații a Apărării, în anul 2014. 

Cele mai citite

Pe timp de război, cresc acțiunile firmelor producătoare de armament

Acțiunile unor mari companii care produc echipamente militare au crescut semnificativ, în contextul războiului din Ucraina și, mai nou, al războiului din Orientul Mijlociu,...

ACAROM: Producția de mașini din România a crescut cu peste 7% la început de an

Producţia naţională de automobile a crescut, în primele trei luni ale acestui an, cu 7,1%, până la 152.912 de unităţi, comparativ cu acelaşi interval...

Elevi de la Colegiul de Informatică din București au câștigat Marele Premiu la concursul internațional NASA

O echipă formată din elevi de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional „National Space Society”. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă