15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCine este noul membru al Casei Regale a României

Cine este noul membru al Casei Regale a României

Prinţul Paul a devenit oficial membru şi moştenitor al familiei regale, iar decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este irevocabilă, scrie realitatea.net.

Născut pe 13 august 1948, la Paris, Prinţul Paul este băiatul lui Mircea Grigore Carol Lambrino şi a lui Helene Nagavitzine. La rândul său, Mircea Grigore Carol Lambrino s-a născut dintr-o căsătorie oficiată la Odesa, între prinţul Carol şi Ioana Maria Lambrino (cunoscută şi sub numele de Zizi Lambrino), căsătorie care contravenea cu statutul Casei Regale şi care a şi fost anulată ulterior în România.

După divorţul de Zizi Lambrino, Carol al II-lea s-a căsătorit cu prinţesa Elena a Greciei şi a Danemarcei, cu care a avut un copil, pe viitorul rege Mihai.

Mircea Grigore Carol Lambrino a fost recunoscut însă drept copilul legitim al lui Carol al II-lea de către o instanţă din Portugalia, astfel că Prinţul Paul de România a încercat în ultimii 21 de ani ca justiţia românească să-l recunoască drept nepot legitim al Regelui Carol al II-lea.

Prinţul Paul de România are o relaţie foarte strânsă cu preşedintele Traian Băsescu. În luna mai 2010, preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa l-au botezat pe Carol Ferdinand de România, fiul Prinţului Paul şi al Prinţesei Lia.

Imediat după ce s-a aflat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Elena Băsescu l-a felicitat pe Twitter pe Prinţul Paul. “Prinţul Paul a fost recunoscut legal membru al familiei regale. Felicitări!”

 

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă