19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCine mai poate primi ajutoare pentru căldură

Cine mai poate primi ajutoare pentru căldură

Din iarna 2011-2012, regulile de acordare a ajutoarelor pentru încălzire au fost schimbate. A fost ridicat pragul maxim de venituri până la care se acordă sumele de la stat, dar solicitanţii pot fi respinşi dacă deţin obiecte considerate „de lux”.

Beneficiarii de ajutoare pentru încălzire vor fi cei care nu pot să asigure în locuinţă o temperatură de cel puţin 21 de grade Celsius în sezonul rece şi al căror venit net pe membru de familie este de până la 786 lei în cazul familiilor şi de 1.082 lei pentru o persoană singură. Guvernanţii au mai impus câteva condiţii beneficiarilor de ajutoare la încălzire – ei nu trebuie să aibă mai multe proprietăţi sau bunuri care nu sunt considerate de strictă necesitate. Dacă la ancheta socială efectuată la locuinţa beneficiarului se va descoperi că acesta deţine, de exemplu, bijuterii, un copiator sau două frigidere, el va pierde dreptul de a primi bani de la stat pentru încălzire. La fel pot păţi şi cei care au mai mult de 3.000 de lei în conturi la bănci.

În funcţie de venitul mediu lunar pe membru de familie, statul va compensa un anumit procent din costul încălzirii. Astfel, pentru cei care au până la 155 de lei lunar, compensarea va fi de 90%; pentru cei care au între 155 şi 210 lei – 80%; între 210 şi 260 de lei – 70%; între 260 şi 310 lei – 60%; între 310 şi 355 de lei – 50%; între 355 şi 425 de lei –  40%; între 425 şi 480 de lei – 30%; între 480 şi 540 de lei – 20%, între 540 şi 615 lei – 10%, iar între 615 şi 786 de lei – 5%. 

Creşte numărul de beneficiari

Noutatea din acest an a fost adăugarea ultimei categorii de venituri, după ce în anii trecuţi baremul maxim a fost de 615 lei. „Noi am cerut majorarea pragului până la care se acordă ajutoare de căldură şi chiar a fost făcut un proiect prin care acesta creştea la 1.100 de lei, dar văd că s-a renunţat. În plus, ar fi trebuit ca până la pragul de venit de 300 de lei compensarea să fie de 100%. Din 300 de lei abia îţi poţi asigura hrana o lună de zile”, a spune Mihai Mereuţă, preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari Habitat.

El a considerat că acordarea unei compensaţii de numai 10 lei pentru ultima categorie de venituri nu este o reală măsură de ajutorare a oamenilor cu venituri reduse. Mai mult, din cauza creşterii preţurilor la gigacalorie în mai multe oraşe din ţară (37% în Bucureşti sau 10% în Iaşi) cetăţenii se vor trezi că au de plătit mai mult la încălzire, deşi ministrul Muncii a promis că nu vor fi creşteri faţă de anul trecut. În schimb, va creşte numărul de beneficiari de ajutoare. „Dăm doar celor care au nevoie, nu tuturor. Vorbim de 140.000 de familii care sunt racordate la CET. 200.000 erau anul trecut vulnerabili, iar numărul va creşte la 330.000; e o estimare pe care am făcut-o pe baza datelor existente”, a precizat Sebastian Lăzăroiu.  

Bunuri de strictă necesitate

Cei care primesc ajutoare sociale au dreptul să deţină următoarele:

– o locuinţă şi anexe gospodăreşti; – mobila;

– aparatură electronică şi electrocasnică – doar câte un singur aparat (frigider, TV etc.);

– teren de cel mult 500 mp în oraş sau 1.000 mp la ţară;

– teren extravilan de 0,5 ha pentru familiile de până la trei persoane şi 0,75 ha pentru cele mai numeroase.

Bunuri pentru care se pierde dreptul la ajutoare

Cei care deţin următoarele bunuri şi animale nu au dreptul să primească ajutoare:

– cameră video, amplificator audio, copiator;

– tablouri, bijuterii din materiale preţioase;

– tractor sau combină;

– depozite bancare de peste 3.000 lei;

– mai mult de 3 bovine, 5 porcine, 20 ovine, 2 cai, 50 de iepuri, 100 de păsări, 15 familii de albine.

Cele mai citite

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă