6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCioloș: O Românie fără corupție, cu o clasă politică responsabilă, nu reprezintă...

Cioloș: O Românie fără corupție, cu o clasă politică responsabilă, nu reprezintă o iluzie, cum spune domnul Dragnea

Premierul Dacian Cioloș a declarat vineri că un proiect de guvernare după data de 11 decembrie trebuie dezvoltat în baza unor principii asumate public, nu doar declarativ, transpuse în politici publice, iar principiile precum o Românie fără corupție și cu o clasă politică responsabilă “nu sunt iluzii”, așa cum susține liderul PSD Liviu Dragnea, infornează Agerpres.

“Din punctul meu de vedere, un proiect de guvernare după alegerile din 11 decembrie ar trebui dezvoltat în baza unor principii asumate public, nu numai declarativ, principii transpuse în decizii politice, în fapte, în politici publice. O Românie fără corupție, o Românie cu o clasă politică responsabilă, o Românie guvernată cu bun simț nu sunt iluzii, cum spune domnul Dragnea. Sunt pietre de temelie necesare pentru dezvoltarea țării. Pentru mine, este singura cale pe care sunt pregătit să mi-o asum. Nu alături de orice partid, nu de dragul de a continua într-o funcție sau alta, ci doar împreună cu cei care își asumă aceste valori. Aceasta a fost ideea lansării Platformei ‘România 100’ și aceasta este cheia discuțiilor pe care le am și le voi avea cu partidele care susțin această platformă”, a precizat premierul Dacian Cioloș.


Citește și: Liviu Dragnea îi atacă dur pe Klaus Iohannis: Văd că omul ăsta bate câmpii. E preocupat de angajarea paznicilor

Șeful PSD Liviu Dragnea l-a criticat, joi, pe președintele Klaus Iohannis, despre care a spus că „bate câmpii”, după ce șeful statului a susținut că nu va desemna, după alegerile parlamentare din 11 decembrie, un premier care are probleme cu Justiția, afirmând şi agenţilor de pază li se cere cazierul la angajare.


Întrebat în legătură cu declarația sa prin care face apel la PNL și USR să nu folosească imaginea sa pe afișele electorale, Dacian Cioloș a susținut că aceste două partide pot folosi “principiile și portofoliul de proiecte” expuse în Platforma ‘România 100’.

“Atât PNL, cât și USR au anunțat public că susțin Platforma ‘România 100’. În măsura în care susținem valorile din conținutul acesteia, nu văd o problemă ca, în contextul promovării Platformei ‘România 100’, să fie folosite atât principiile și portofoliul de proiecte, cât și elemente vizuale de pe site-ul platformei. În rest, atât PNL, cât și USR au propriile strategii de campanie, în funcție de programele de guvernare și de prioritățile lor”, a mai spus Dacian Cioloș.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă