11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCiutacu, atac dur la adresa Alinei Gorghiu. Care sunt acuzele pe cere...

Ciutacu, atac dur la adresa Alinei Gorghiu. Care sunt acuzele pe cere i le aduce şi cu cine o compară

Victor Ciutacu, realizator de emisiuni la România Tv, a atacat-o extrem de dur pe Alina Gorghiu, co-preşedintele PNL. Într-o postare pe blogul său, Cuitacu spune că aceasta, ca şi partidul pe care îl conduce, şi-a schimbat radical atitudinea faţă de aleşii cu probleme penale şi susţine că astfel, la un moment dat, va ajunge în vizorul DNA

Mă uit la tine, mă frec la ochi și nu-mi vine să cred ceea ce văd. Proastă mână am la oameni. Te-am susținut, deschis, transparent, asumat. Păreai altfel, tinerică, spălățică, istețică. Prost am fost! Am contribuit, din păcate, la zămislirea unui monstru. Asta ai ajuns, un monument de arivism, de ipocrizie și de obrăznicie, un munte de lipsă de scrupule. Știi bine cum ai ajuns președinte al PNL, sper că nu e nevoie să detaliez. Azi îți execuți, fără milă, colegi de partid în fața cărora acum doi-trei ani de zile erai ca un pudel”, a scris Victor Ciutacu pe blog.

Ciutacu mai spune că Alina Gorghiu, la un moment dat, va trebui să răspundă eventualelor întrebări ale procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie. Ziaristul dă şi câteva exemple de posibile ilegalităţi comise de co-preşedintele PNL.

Nu te mai legitima cu hârtia de la DNA, care susține că n-are în lucru nici o anchetă penală cu tine. Când se va da verde la execuția ta, deontologii care îți suflă-n pene vor fi alimentați cu informații. Și, astfel, lumea va afla și cum ai fost asociată cu Pinalti în firma de energie, și cum a ajuns taică-tău director la Electrica în guvernarea Tăriceanu, și cum ai luat pe cabinetul de avocatură contracte de reprezentare cu Electrica, și cîți bani ai făcut cu AVAS-ul condus de Tase Atanasiu, și cum ai ajuns arbitru la Curtea lu' Mișu Vlasov”, susţine Ciutacu pe blogul său.

Jurnalistul RTV o avertizează pe Gorghiu: "Alina, pentru că n-ai priceput nimic din ceea ce i se întâmplă Elenei. Iar tot ce faci azi, cu precădere aberațiile juridice pe care le susții și nesocotirea unor libertăți cetățenești fundamentale, va fi folosit mâine, doar că împotriva ta, când tu vei deveni ținta".

 

Ciutacu îşi încheie postare cu o comparaţie. "La 25 de ani de la căderea comunismului, ai ajuns un fel de Elena Ceaușescu, doar că mai vizibilă, mai ahtiată de putere și cu Blackberry pe birou. Urâtă transformare ai suferit. Sau poate doar îți scoți la iveală caracterul. Te-ai suit în lift și-i scuipi în cap, printre gratii, pe ăia care urcă pe scări. Să vezi senzație tâmpită când liftul cade-n gol…", mai scrie Ciutacu.

 

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă