11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCluj: Cireadă de vaci lovită de tren. Locomotiva a deraiat

Cluj: Cireadă de vaci lovită de tren. Locomotiva a deraiat

O cireadă de vaci a fost lovită de un tren cu călători, locomotiva acestuia sărind de pe șine din cauza impactului. Accidentul s-a produs în județul CLuj, pe ruta Huedin – Cluj Napoca.

Potrivit B1 TV, incidentul a avut loc în zona Aghireș, unde circulația feroviară se desfășoară alternativ, pe un singur sens.

Trenul Regio 3622 avea la bord câteva zeci de pasageri, aceștiia fiind preluați de o altă garnitură pentru a fi transportați la destinație.

Purtătorul de cuvânt al CFR Infrastructură, Oana Brânzan, a spus că locomotiva care a deraiat a fost avariată, însă călătorii nu au fost răniţi.

”Locomotiva trenului Regio a deraiat de o osie între staţiile Stana şi Aghireş, după ce a lovit o cireadă de vaci. Locomotiva a fost avariată astfel încât nu s-a mai putut asigura căldură în garnitură, iar călătorii au fost preluaţi de un alt tren şi duşi până în staţia Huedin. De acolo, o altă garnitură i-a preluat la ora 8.10 pentru a-i duce până la Cluj-Napoca”, a precizat Brânzan.

Ea a mai spus că traficul feroviar nu a fost blocat în urma accidentului, trenurile care tranzitează zona fiind direcţionate pe celălalt fir.

Locomotiva avariată va fi repusă pe şine şi scoasă din circulaţie până la remedierea avariilor.

 

Cele mai citite

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...
Ultima oră
Pe aceeași temă