11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCNAIR are un director general interimar, la trei zile de la demiterea...

CNAIR are un director general interimar, la trei zile de la demiterea lui Cătălin Homor

Șeful Direcției Tehnice şi Calitate a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ștefan Ioniță, a fost numit, vineri, în funcţia de director general provizoriu al companiei de către consiliul de administraţie, controlat de Ministerul Transporturilor, la trei zile după revocarea fostului director, Cătălin Homor, potrivit News.ro.

„Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) l-a desemnat, astăzi, 13.01.2017, pe Ştefan Ioniţă ca director provizoriu al companiei. El va ocupa această funcţie până la finalizarea procedurii de selecţie a conducerii, prevăzută de Ordonanţa de Guvern 109/2011. Adunarea Generală a Acţionarilor a luat act de decizia CA”, a precizat Ministerul Transporturilor, într-un comunicat. 

Ştefan Ioniţă are 38 de ani şi a condus, din 2014 şi până în prezent, Direcţia Tehnică şi Calitate a CNAIR. Anterior, între 2004 şi 2014, Ioniţă a ocupat mai multe funcţii în cadrul Centrului de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN). 

Marţi, consiliul de administraţie al CNAIR a decis, în cadrul unei şedinţe, revocarea din funcţie a directorului general, Cătălin Homor, sub pretextul unor „deficienţe” în gestionarea activităţilor companiei. Revocarea a avut loc la patru zile după ce premierul Sorin Grindeanu i-a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să ia măsuri pentru demiterea lui Homor sub pretextul „modului deficitar” în care au fost coordonate acţiunile de deszăpezire la nivel naţional.

Marţi, consiliul de administraţie al CNAIR s-a reunit, la solicitarea ministerului Transporturilor, pentru a analiza realizarea obiectivelor din mandatul lui Homor. De asemenea, Răzvan Cuc a dispus Corpului de control să efectueze la CNAIR o verificare a materialelor necesare deszăpezirii, a utilajelor speciale şi starea de funcţionare a acestora, precum şi a stocurilor de material antiderapant şi combustibil.

Cătălin Homor a fost numit în funcţia de şef al CNADNR/CNAIR la finalul anului 2015, după ce anterior a fost director general al Metrorex. Premierul s-a arătat, sâmbătă, dezamăgit de modul în care au fost făcute stocurile de materiale antiderapante.


 Citește și: Șeful Companiei Naționale de Drumuri, Cătălin Homor, a fost demis, din cauza modului în care s-a făcut deszăpezirea. Grindeanu a anunțat de sâmbătă că vrea să fie dat afară


 

Cele mai citite

Fotografie emoționantă cu legenda Alain Delon. Cum arată actorul în vârstă de 88 de ani

Pe Instagram, Anouchka Delon a împărtășit o poză cu tatăl ei, Alain Delon, și a menționat că a făcut acest lucru cu consimțământul acestuia....

Apple va organiza un eveniment în luna mai a anului 2024. Ce pregătește compania

Apple va organiza un eveniment pe 7 mai, a anunțat marți compania, în contextul în care există informații potrivit cărora luna viitoare va lansa...
00:01:23

Qatar ripostează împotriva „minciunilor” israeliene

Doha, Qatar – Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Mohammed al-Ansari, a criticat membrii oficialității israeliene, inclusiv miniștri din guvernul...
Ultima oră
Pe aceeași temă