6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCNANDR: A fost semnat contractul pentru ultimul lot din Autostrada Transilvania

CNANDR: A fost semnat contractul pentru ultimul lot din Autostrada Transilvania

Asocierea Astaldi SPA-Max Boegl Romania–Astalrom SA-Consitrans SRL a fost selectată pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Târgu Mureş – Cluj – Oradea, secţiunea Ogra – Câmpia Turzii, Lotul 2, Iernut – Cheţani, a anunţat miercuri CNANDR, potrivit Mediafax.

Asocierea Astaldi-Max Boegl –Astalrom SA-Consitrans va construi ultimul lot rămas fără constructor, de 18 km, din Autostrada Transilvania. Valoarea contractului este de 437,63 milioane lei, fără TVA (98 milioane euro). Termenul de execuţie este de 4 luni pentru proiectare, 12 luni execuţie lucrări şi 48 luni perioada de garanţie.

Finanţarea obiectivului este din fonduri UE, POIM – FC, 75% şi de la Guvernul României, 25%. Secţiunea 2A km 0+000 – 37+191, parte a obiectivului de investiţii Autostrada Braşov – Cluj – Borş, se situează pe teritoriul judeţului Mureş, între localităţile Ogra şi Hădăreni, respectiv în judeţul Cluj, între Hădăreni şi sud-estul oraşului Câmpia Turzii. Sectiunea 2A este împărţită în 3 subsecţiuni.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă