13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCNSAS confirmă dezvăluirile României Libere, privind colaborarea lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR,...

CNSAS confirmă dezvăluirile României Libere, privind colaborarea lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, cu Securitatea

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) confirmă dezvăluirile publicate astăzi de ziarul ”România Liberă”, privind colaborarea guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, cu Securitatea. 

CNSAS precizează, de asemenea, că, potrivit legii în vigoare, nu-l poate reverifica pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 

Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității mai spune și că documentele publicate de ziarul ”România Liberă” au fost studiate la sala de lectură a CNASAS de către cercetători acreditaţi în condiţiile legii.


Citește și: EXCLUSIVITATE ROMÂNIA LIBERĂ. Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a turnat la Securitate sub numele de cod ”Manole” | DOCUMENTE. FOTO+VIDEO

„Manole“. „Sursa Manole“. Sub acest nume de cod s-a ascuns, înainte de 1989, actualul guvernator al Băncii Naționale a României. Se afla în evidențele UM 0195, adică sub controlul Contraspionajului Extern din Centrala de Informații Externe.  Turnătoriile sursei „Manole“ vizau, în special, diplomați străini de la București, cu care Mugur Isărescu avea contacte constante. Iar dintre diplomați, cel mai des întâlniți erau cei americani și britanici. Nici colegii lui Isărescu de la Institutul de Economie Mondială nu scăpau de „notele“ pe care actualul guvernator BNR le trimitea Unității Militare 0195… citește mai departe aici … 


 


Redăm comunicatul integral al CNSAS: 

Referitor la materialul publicat astăzi, în cotidianul „România Liberă”, despre dl. Mugur ISĂRESCU, guvernatorul Băncii Naţionale a României, facem următoarele precizări:

– Documentele publicate au fost studiate la sala de lectură a C.N.S.A.S. de către cercetători acreditaţi în condiţiile legii.

În privinţa verificării domnului Mugur ISĂRESCU, la data de 21.05.2002 Colegiul C.N.S.A.S. a emis Decizia nr. 40 de neapartenenţă/ necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică.


Citește și opinia directorului editorial al ziarului România Liberă, Sabin Orcan: Securistule! Faza pe documente 

La 27 de ani după căderea regimului comunist, declarat în mod oficial un regim criminal, România este încă infestată de foști colaboratori sau agenți ai poliției politice. Decons­pirarea lor, începută în urmă cu un deceniu de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, este departe de a se fi terminat. Motivul este simplu. Oamenii care ne conduc nu vor în ruptul capului să se afle tot adevărul…. citește mai departe aici … 


– Documentele invocate de cotidianul „România Liberă” au fost transferate către arhiva C.N.S.A.S. după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008. Ca urmare a schimbării cadrului legal de funcţionare a C.N.S.A.S., prin O.U.G. nr. 24/2008, reverificarea domnului Mugur ISĂRESCU nu mai este posibilă în condiţiile legii. Calităţile deţinute de domnia sa, cea de guvernator al Băncii Naţionale a României şi cea de membru al Academiei Române, fac obiectul verificărilor la cerere, potrivit art. 3 lit. q şi o din actul normativ invocat anterior.

Potrivit art. 32 din O.U.G. nr. 24/2008, reverificarea persoanelor pentru care Colegiul C.N.S.A.S. s-a pronunţat anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, printr-o decizie de neapartenenţă/ necolaborare cu fosta Securitate, nu mai este posibilă decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative, prevăzute de norma indicată, după cum urmează: „În cazul în care, urmare a preluării prevăzute la art. 31, rezultă documente şi informaţii noi şi neprocesate cu privire la calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia a unei persoane pentru care a fost emisă anterior prezentei ordonanţe de urgenţă o decizie de neapartenenţă sau de necolaborare cu Securitatea, dacă persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii iniţiază şi aplică, în mod corespunzător, procedura cuprinsă în prezenta ordonanţă de urgenţă.”

 

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă