7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Coaliția pentru Familie depune la Senat proiectul privind modificarea Constituției, după...

UPDATE. Coaliția pentru Familie depune la Senat proiectul privind modificarea Constituției, după luni de controverse. Accept: Este o inițiativă împotriva familiei

UPDATE 14.50: Membrii Coaliției pentru Familie au depus, la Senat, proiectul prin care cer revizuirea articolului 48 din Constituție,precum și numeroase cutii cu semnăturile adunate. (foto atașate)

 

UPDATE 13.20: Organizația Accept, care apără drepturile persoanelor gay, a atras atenția că demersul Coaliției pentru Familie are un singur scop real: ”mobilizarea opiniei publice împotriva persoanelor LGBT, transformându-le într-o amenințare fictivă împotriva tradiției și familiei”. Totodată, activiștii au afirmat că restrângerea definiției familiei în Constituție constituie ”o formă nejustificată de marginalizare” la adresa persoanelor gay. 

Accept a mai arătat, în poziția transmisă Rl, că actualul Cod Civil interzice explicit căsătoria între persoane de același sex, iar practica juridică nu lasă loc de interpretare. În consecință, inițiativa de restrângere a definiției familiei în Constituție nu are o miză reală, pentru că nu ar modifica cu nimic viața românilor și nici regimul căsătoriei.

Citește și: De ce s-ar modifica definiţia familiei din Constituţie?

De asemenea, și activistul Florin Buhuceanu, fost director Accept și membru al organizației, a explicat că „nu vorbim de o inițiativă pentru familie, ci de una împotriva ei. Coaliția pentru Familie lovește în dreptul românilor la viață privată și de familie încercând să organizeze un referendum care să priveze de protecție constituțională toate acele familii care nu sunt bazate pe căsătorie. Vorbim aici, într-adevăr, de persoane LGBT, dar și de familii precum cele monoparentale, familii extinse în care bunicii răspund de creșterea copiilor, familii formate din cupluri heterosexuale care trăiesc într-un parteneriat consensual.”

Și sociologul Mircea Kivu a remarcat, pe rețeaua de socializare Facebook, că Curtea Constituțională a României ar trebui să se sesizeze, în baza articolului 152 din Constituție: ”(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.”

—-

Coaliția pentru Familie depune, luni după-amiază, la Senat, proiectul de modificare a Constituției, privind familia și căsătoria, pentru ca legea fundamentală să conțină formularea că mariajul se face doar între un bărbat și o femeie, după șase luni de controverse privind modul în care s-au strâns semnăturile. Membrii Coaliției susțin că au strâns trei milioane de semnături de susținere. 

Tot la ora 14.00, cei care luptă pentru revizuirea articolului 48 din Constituție vor aduce și o scrisoare de 30 de metri lungime și 1,5 metri lățime, pe care o vor da aleșilor. 

”Este o scrisoare cu peste trei milioane de semnături, probabil cel mai important eveniment pentru protejarea familiei. Pentru că e prima dată când trei milioane de români au semnat proiectul pentru revizuirea Constituției, pentru a se recunoaște fără echivoc faptul că familia este alcătuită dintr-un bărbat și o femeie”, a declarat Liana Stanciu, una dintre susținătoarele inițiativei.

Citește și: Campanie de strângere de semnături în școli, pentru susținerea căsătoriei între femei și bărbați. Ce spun BOR și Ministerul Educației

Formularea propusă pentru articolul 48, alineatul 1, din Constituție este: “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Actualul text al legii fundamentale se referă la căsătoria dintre soți.

Coaliția a avut la dispoziție șase luni pentru a strânge semnăturile, ducând o campanie vocală privind protejarea familiei tradiționale. Inițiativa nu a fost lipsită de controverse, mai multe ONG-uri și elevi acuzând că mai mulți profesori au făcut presiuni pentru ca elevii să semneze pentru modificarea Constituției. 

Citește și: Acuzații în Bacău: Consiliul Elevilor acuză presiuni la Colegiul Alecsandri, pentru semnarea petiției pentru căsătoria bărbaților cu femeile. Directorul: Dezinformare

Printre inițiatorii modificării Constituției, se numără și prezentatoarea TV Liana Stanciu, Vlad Miriță și Tudor Șisu, dar și reprezentanți ai Bisericii Baptiste, Bisericii Catolice și Bisericii Reformate.

Inițiativa privind amendarea Constituției a apărut la sfârșitul anului trecut și a fost demarată de Coaliția pentru Familie.  Atunci, organizațiile membre au arătat că vor definirea ”fără echivoc” a căsătoriei.Totuși, Codul Familei prevede deja că o căsătorie se încheie între un bărbat și o femeie. 

Pentru modificarea Constituției, este nevoie de semnăturile a peste 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...
Ultima oră
Pe aceeași temă