17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialColegii militarilor răniți grav, în accidentul de lângă Constanța, fac apel pentru...

Colegii militarilor răniți grav, în accidentul de lângă Constanța, fac apel pentru donare de sânge. Șeful bazei aeriene de la Fetești și un plutonier major au politraumatisme grave

UPDATE 15.00: Cei doi pacienţi sunt în continuare internaţi la SCJU, în secţia Terapie Intensivă, transmite corespondentul RL Cristian Hagi.

„Aceştia au fost supuşi investigaţiilor de specialitate şi au suferit interventii chirurgicale complexe. Nu s-a pus problema de amputaţie de membre iar evoluţia este favorabilă postoperator, în ambele cazuri. Personalul medical depune toate eforturile pentru recuperarea celor doi pacienţi”.


Aviatorii militari și civili de la bazele aeriene din Constanța au lansat un apel umanitar, pe rețelele de socializare, privind donarea de sânge pentru cei doi militari de la Baza aerienă 86 Fetești „Lt. aviator Gheorghe Mociorniță”, care au suferit fost răniți grav, miercuri, într-un accident rutier în apropiere de Cernavodă, potrivit de Agerpres.

Potrivit directorului de marketing al aeroportului Regional Air Service (RAS) Tuzla, Cristina Mitchievici, apelul pentru donare de sânge este lansat la sugestia comandantului Bazei Militare de Elicoptere Tuzla, comandorul Tudorel Duță, coleg de zbor cu generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, comandantul Bazei Aeriene Fetești, grav rănit, împreună cu plutonierul major Dan Nica, în accidentul rutier de pe raza localității Ștefan cel Mare.

„Apelul este unul umanitar și colegial, în același timp, între zburători, noi toți cei de aici, de la Tuzla, fiind în relație de camaraderie cu pilotul Cătălin Băhneanu, care a zburat la toate mitingurile aviatice de aici, pe Mig 21L”, a declarat sursa citată.

În același timp, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, dr. Cătălin Grasa, a declarat pentru Agerpres că cei doi militari, care au suferit intervenții chirurgicale în după-amiaza și în noaptea de miercuri, sunt internați la terapie intensivă, evoluția post-operatorie fiind favorabilă.

„Ambii pacienți au intrat în operație în stare gravă. Cel cu ruptură de splină a fost supus unei rezecții (…) și a avut și niște coate rupte care i-au afectat plămânul, iar celuilalt i s-au fixat focarele de fractură, la picioare. Politraumatismele sunt grave (…)sperăm să nu apară complicații post operatorii”, a precizat dr. Grasa.

Procurorul militar lt. col. Claudiu Lazăr, însărcinat cu cercetarea accidentului, a declarat pentru Agerpres că pe baza primelor indicii, se pare că autovehiculul marca Dacia, proprietate a Ministerului Apărării Naționale (MAN), cu care circulau cei doi militari de la Baza aeriana 86 Fetești, s-a înscris într-o depășire pe care nu a reușit să o finalizeze, intrând în coliziune frontală cu au autoturism ce circula regulamentar, din sens opus.

„În urma accidentului a rezultat moartea a două persoane, ce se aflau la bordul autovehiculului lovit frontal, și rănirea gravă a celor două cadre militare, precum și avarierea autotrenului, aflat în trafic, în a cărui depășire se înscrisese conducătorul autoturismului militar, plt. maj. Dan Nica”, a precizat lt.col. Lazăr.


 Citiți și: Două persoane au murit, într-un grav accident, care a avut loc la Constanța. Șeful bazei militare Fetești urmează să fie operat la picioare. O altă persoană este internată în stare gravă | FOTO + VIDEO

În urma gravului accident rutier petrecut în județul Constanța, au rezultat și două persoane decedate, aflate într-o altă mașină ce a fost implicată în impact. Generalul rănit și plutonierul ce conducea mașina au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.


 

 

Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă