17.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialDOCUMENT. COMISIA DE ANCHETĂ A ALEGERILOR: Kovesi, programată la audieri pe 20...

DOCUMENT. COMISIA DE ANCHETĂ A ALEGERILOR: Kovesi, programată la audieri pe 20 iunie | EXCLUSIV

"România liberă" a intrat în posesia programului Comisiei parlamentare de anchetă asupra alegerilor prezidenţiale din 2009 pentru zilele de 19 şi 20 iunie a.c. Potrivit acestuia, pe 20 iunie, sunt programaţi să apară în faţa Comisiei procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea. 

Alte persoane programate la audieri sunt, pentru data de 19 iunie, Dan Nica (PSD), fost ministru de Interne, Mircea Duşa, fost ministru al Apărării, şi Andi Cristea, actual europarlamentar PSD, iar pentru data de 20 iunie, Cătălin Cherecheş, primar al municipiului Baia Mare, şi Cozmin Guşă, fost strateg al candidatului la Preşedinţie, Mircea Geoană.

Curtea Constituţională a respins, miercuri, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstitutionalitate a prevederilor din Statutul deputatilor si senatorilor, potrivit cărora prezenţa persoanelor citate de comisiile parlamentare de anchetă este obligatorie.

Astfel, Laura Codruţa Kovesi, care a refuzat să apară, până acum, să vină la audieri pe tema prezumtivei întâlniri din casa lui Gabriel Oprea, în seara turului doi de scrutin al alegerilor prezidenţiale. 

Silviu Sergiu
Silviu Sergiuhttp://silviu-sergiu
Studii: Licentiat al Facultății de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării (secția Jurnalism) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (promoția 2001); Master în ”Comunicare și relații publice” (specializarea ”Marketing politic”) din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA) din București (promoția 2004); Masterand in ”Managementul instituțiilor de presă”, in cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București. Experiență profesională: Curierul național - redactor economic (aprilie 1998- octombrie 1998); Jurnalul național - redactor politic (1998- 2005); Evenimentul zilei - redactor politic (2005-2006), șef secție ”Politică internă” (2006-2008), editor coordonator (2008-2003), redactor șef-adjunct (2013- 2016); Senior editor "Romania libera" în prezent.
Cele mai citite

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...
Ultima oră
Pe aceeași temă