8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialOmar Hayssam va pierde cetățenia românia

Omar Hayssam va pierde cetățenia românia

Omul de afaceri Omar Hayssam, condamnat de de instanţele din România în mai multe dosare, va pierde cetățenia română.

Comisia pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC) a constatat, vineri, că sunt îndeplinite condiţiile legale de retragere a cetăţeniei lui Omar Hayssam. Sesizarea în acest caz a fost făcută de Serviciul Român de Informaţii, iar propunerea motivată a Comisiei va fi înaintată preşedintelui ANC, care va analiza, la începutul săptămânii viitoare, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi va emite un ordin în acest sens, scrie Agerpres

“Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 25 alin. 1, lit. d) din Legea cetăţeniei române nr. 21/ 1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia cetăţenia română se poate retrage persoanei care ‘este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională’. Urmare a dezbaterii sesizării, comisia a constatat îndeplinirea condiţiilor legale de retragere a cetăţeniei şi va înainta preşedintelui ANC propunerea sa motivată. În baza raportului primit, acesta din urmă va analiza, la începutul săptămânii viitoare, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi va emite un ordin în acest sens”, se precizează într-un comunicat al ANC. 

Conform aceleiaşi surse, acordarea cetăţeniei române lui Omar Hayssam a fost aprobată printr-o hotărâre a Guvernului României din 26 octombrie 1993. 

Conform legii, orice autoritate sau persoană care are cunoştinţă de existenţa unui motiv pentru retragerea cetăţeniei române poate sesiza în scris Comisia pentru cetăţenie, având totodată obligaţia să prezinte dovezile de care dispune. În cazul în care constată îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor legale, Comisia va propune preşedintelui ANC, printr-un raport motivat, aprobarea retragerii cetăţeniei române sau, după caz, respingerea sesizării. 

Preşedintele ANC este cel care, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, emite ordinul de retragere a cetăţeniei române, respectiv de respingere a sesizării de retragere a cetăţeniei. Ordinul preşedintelui ANC de admitere sau de respingere a sesizării de retragere a cetăţeniei se comunică persoanei în cauză, precum şi persoanei care a făcut sesizarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire 

“Pierderea cetăţeniei române prin retragere are loc la data emiterii ordinului preşedintelui ANC de aprobare a retragerii cetăţeniei române. Procedura de retragere a cetăţeniei se derulează în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 32 din Legea cetăţeniei române nr. 21/ 1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare”, se mai arată în comunicat. 

Omar Hayssam a fost condamnat de instanţele din România în mai multe dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul “Volvo Truck”, 3 ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”, 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei. 

În noiembrie 2015, sirianul Omar Hayssam a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 23 de ani şi patru luni închisoare în dosarul “Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice. În acelaşi dosar, fratele său, Mohamad Omar, a fost condamnat la 16 ani de închisoare. De asemenea, cei doi fraţi au fost obligaţi să plătească în solidar suma de 7,8 milioane lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. 

În 2006 a fugit din România, fiind adus înapoi în ţară în anul 2013.

Cele mai citite

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă