8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialComisia Juridică, aviz pozitiv pentru arestarea lui Vâlcov

Comisia Juridică, aviz pozitiv pentru arestarea lui Vâlcov

Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, marţi, a doua cerere a DNA privind urmărirea penală a lui Darius Vâlcov, cu nouă voturi ”pentru”, şi cererea privind reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD, cu şapte voturi pentru” şi două abţineri, informează Mediafax.

Fostul ministru de Finanţe este, în prezent, în arest la domiciliu, asta după ce judecătorii au decis să nu fie arestat preventiv, aşa cum au cerut procurorii DNA.

Măsura dispusă în cazul lui a fost luată în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri.

În ziua în care comisia juridică decidea soarta lui în primul dosar, procurorii DNA formulau o nouă cerere de începere a urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă pe numele său, într-un alt dosar. De data aceasta, Vâlcov este suspectat de fapte făcute în calitate de fost ministru şi senator.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif. Ulterior, după alte percheziţii, procurorii au descoperit alte 101 tablouri, unele semnate de Picasso, Baba sau Andy Warhol.

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

OFICIAL. Cristian Popescu Piedone, primul candidat înscris în cursa pentru Primăria Capitalei. “Astăzi se închid zvonurile că mă voi retrage”

Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Umanist Social Liberal, este primul candidat înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general. Cristian Popescu Piedone și-a depus...

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...
Ultima oră
Pe aceeași temă