6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialDeputații juriști au aprobat, luni, cererea DNA privind reținerea și arestarea preventivă...

Deputații juriști au aprobat, luni, cererea DNA privind reținerea și arestarea preventivă a deputatului Adrian Gurzău: Am să mă apăr în instanță, nu în fața camerelor de luat vederi

UPDATE 19.23: Deputații PMP vor decide, în sedința de grup de marți, cum vor vota în cazul cererii DNA privind reținerea și arestarea preventivă a lui Adrian Gurzău, informează News.ro.

„Şi în UNPR şi în PMP am permis justiţiei să verifice toate situaţiile care aveau nevoie de un vot la nivelul Parlamentului (…) La ora 13.00 va fi votul în plen. Până atunci vom avea o şedinţă care va păstra acelaşi spirit de deschidere pentru justiţie”, a declarat preşedintele executiv al PMP Valeriu Steriu, la Palatul Parlamentului, la încheierea lucrărilor Colegiului Naţional al PMP. 

17.15: Deputaţii din Comisia juridică au aprobat, luni, cererea procurorilor anticorupție privind încuviinţarea reţinerii deputatului Adrian Gurzău cu 16 voturi „pentru”, cinci voturi „împotrivă” şi o abţinere. Cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului a fost aprobată cu 16 voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” şi trei abţineri, informează News.ro.

Decizia finală aparţine plenului. „Am să mă apăr în instanță, nu în fața camerelor de luat vederi”, a declarat el.
————–

Comisia juridică a Camerei va întocmi luni un raport pe cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive în cazul deputatului Adrian Gurzău, urmând că plenul să se pronunțe marți, anunța Agerpres. Ședința comisiei începe la oră 16:00, iar la lucrări a fost invitat și Adrian Gurzău pentru a-și spune punctul de vedere.  
  
Pe 27 septembrie, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a transmis Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casație și Justiție (PICCJ) cererea și referatul pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Adrian Gurzau, acuzat de trafic de influența în dosarul Carpatica Asig.  
Potrivit DNA, în dosar există date și probe din care rezultă că deputatul Gurzău ar fi comis fapte de corupție.  
Dosarul în cazul lui Adrian Gurzău are 12 volume, fiecare având în jur de 250 de pagini.  

Citeşte şi Procurorii anticorupție cer aviz pentru reținerea și arestarea deputatului PMP Adrian Gurzău, în dosarul Carpatica Asig

Potrivit secretarului Camerei, Marcel Ciolacu, cererea care îl privește pe Gurzău va intră marți la vot în plenul Camerei. 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă